până să ajungem acasă eram uzi learcă. Când trebui să trecem dela mal la vapor, ploua atât de tare, încât abea puteam desluși yachtul și ajunserăm în sfârșit pe bord, cu apa curgând de pe noi.
Vremea fiind atât de rea, hotărârăm să nu plecăm până a doua zi. Vântul era puternic, dar findcă trebuia mereu să ne croim calea printre insule, nu-l prea simțeam și seara ancorarăm iarăși într’un mic golf, pentru a sosi la Cattaro a doua zi de dimineață, iar nu când se face noapte.
Mă sculai mai devreme de 6, ca să fiu gata înainte de a începe să fim clătinați pe mare și trecurăm câteva ore foarte neplăcute, până să intrăm în minunatul golf dela Cattaro. E tocmai ca un mare lac, înconjurat de munți foarte înalți. Ne trebui un ceas și jumătate ca să ajungem la capătul lui, unde se află micul oraș Cattaro. Am găsit acolo întreaga escadră. A doua zi, Sâmbătă, merserăm la un picnic organizat de ofițerii vasului „Alexandra”, pe malul unui mic golf. S’a petrecut de minune; se făcură o mulțime de jocuri, alergări, sărituri prin apă și erau toți foarte încălziți și murdari. Unii chiar cântau din diferite instrumente, de parcă erau o gloată de copii. Eri dimineață, am părăsit Cattaro la ora 8 și am făcut o minunată plimbare cu trăsura timp de 6 ore, peste munți. De când sunteți n’ați văzut așa o priveliște și un drum atât de minunat... George[1] venise cu noi și afară de el mai erau Mrs. Manson, Căpitanul Bourke și Mr. Keppel; din nenorocire, furăm prinși într’o ceață și nu mai puturăm vedea din vârf peisagiul nespus de frumos. La granița Muntenegrului, ne ieși în întâmpinare prințul Nikita,
- ↑ Actualul rege al Angliei.
