ceeace a fost o mare bucurie pentru noi, căci e un vechiu prieten și un om cât se poate de plăcut.
Pregătise un dejun într’o căsuță a lui, și ne era foarte foame după lunga noastră plimbare — Prințul însuși și toată lumea în țara lui, poartă frumosul costum național. Sunt bărbați de o mare frumusețe, chiar printre țărani; sunt deosebit de prietenoși și de cuviincioși.
Se poartă toți foarte curtenitori, aleargă până la marginea șoselei ca să ți se închine și Prințul e ca un adevărat tată printre ei. Dar ni se părea curios, că nu întâlnim niciodată vreo femeie pe străzi. Sunt foarte sfioase și stau în casă, iar bărbații se plimbă de colo, colo, și seara, dansează un foarte ciudat dans răsboinic — mult mai sălbatec decât danțul național scoțian; în acelaș timp, cântă un cântec vijelios, care sună foarte straniu în liniștea serii. Inainte de a ajunge la Cettinié, ne ieși în întâmpinare fiul mai mare al Prințului, un băiat foarte frumos de 16 ani, înalt și oacheș, cât se poate de curtenitor și cu o înfățișare foarte deșteaptă și vioae. Călărea în fruntea unei escorte de călăreți, având toți niște poney mici și vânjoși. Ne însoțiră tropăind în jurul nostru, unii luând-o la galop nebunește peste pietre și drumuri desfundate. Acasă, ne ieșiră înainte Prințesa cu fiicele ei, toate în costum național. Eu cunoscusem două dintre fete, pe când eram în Rusia, dar acum s’au făcut mari, și sunt foarte drăguțe și vioae. Ii plac foarte mult lui George, care s’a împrietenit de tot cu ele. Ele râd și vorbesc,
