prea era cinstit, căci vedeam aproape tot ce făcea. Și la urmă, veni iar ceasul culcării.
„Vineri este Duminica turcilor și așa dar, e o zi mare în Constantinopole. Sultanul merge la moschee cu mare alai la amiază. Văzurăm de minune totul. Printre armata înșirată dealungul străzilor, cu ofițerii superiori și cele mai înalte personalități oficiale pășind în mers grăbit înaintea trăsurii lui, Sultanul, se îndreptă spre moscheea, care se afla lângă Palat. Peste tot pe unde trecea, soldații prezentau arma și strigau: „Padishah choke Yashar” ceeace înseamnă: „Mulți ani trăiască Sultanul”.
După ce se închină aproape vreo jumătate de oră, se întoarse la palat într’o trăsurică înhămată cu un poney, pe care-l mâna el însuși, și apoi dela o fereastră a Palatului, primi salutul trupelor, cari defilară în fața lui. Văzurăm trecând vreo opt mii de soldați, și cu toate că nu sunt prea bine echipați, sunt fără îndoială voinici; conduși de ofițeri buni, ar fi în stare de orice ispravă. Sunt bine muștruluiți și soldații și ofițerii, deoarece de mulți ani o seamă de ofițeri germani au fost în serviciul Sultanului și au contribuit mult la progresul armatei, atât în destoinicie cât și în înfățișare.
După aceea Ducele merse la Sultan și-i prezintă felicitările sale pentru împlinirea a 12 ani dela urcarea sa pe tron.
Lucru ciudat, era și aniversarea Ducelui care împlinea 30 de ani de serviciu naval; astfel se făcu un schimb de felicitări și după aceea, Sultanul se apropie de Keppel și de mine și vorbi cu noi și ne strânse mâna, lucru ce face destul de rar.
