Joi. Iar intrăm pe mâinile strașnicei și neobositei Infante.
Mai întâi, vizitarea muzeului de arme. Se înțelege sub acest nume, o colecție de armure, dar aceasta e de bună seamă fără pereche în lume, căci nu sunt armele și armurele vreunui ostaș oarecare, ci numai armele și armurele de răsboi și de întrecere cu armele, călare sau pe jos, a tuturor regilor Spaniei, începând cu Carol Quintus și cel dintâi al Spaniei.
Săbiile tuturor regilor și ale marilor generali, trofeele dela Lefantos unde Don Juan de Austria, în timpul domniei lui Filip II, învinse pe Turci; sabia lui Boaldil poreclit „El Rey Chico” adică micul rege, și care a fost ultimul rege al Grenadei și o mulțime de alte lucruri, prea multe ca să le pomenesc, căci s’ar preschimba scrisoarea mea într’o plicticoasă „Călăuză de călătorie” de a lui Muray.
Am mers pe urmă la grajdurile regale. Sunt cât se poate de frumos rânduite. Cuprind acum douăsute șaptezeci de cai și cincizeci catari. Unii dintre poney sunt frumoși de tot și m’am gândit la d-v. și la prințesele Victoria și Sandra. Cum v’ar fi plăcut la toate să le dați zahăr! Dar erau atât de mulți, în cât mă tem că v’ar fi trebuit o căruță înhămată cu un măgar, plină cu zahăr, ca să puteți da fiecăruia câte o bucățică. Unul mititel și alb, era o minune. L-au scos din grajd și l-au pus să alerge de jur împrejur; era un poney care umblă în buestru, știți ce va să zică acesta, dar dacă ați fi văzut cu ce iuțeală mergea! E lucrul cel mai nemaipomenit ce-ți poți închipui. Mai e și un cal foarte ciudat alb, pătat peste tot cu negru, nu ca obișnuiții bălțați,
