regale, timp de o nesfârșită săptămână și, spre rușinea noastră care fu astfel dată în vileag, fură duși la „Șanț”. Așa se numea grajdul, unde toți prietenii noștri din marină își țineau caii.
Se numea „Șanț”, pentrucă era clădit în largul șanț, care înconjura Valetta.
Pedeapsa era nemiloasă și bine aleasă, căci printr’însa aflau toți tovarășii noștri de călărie, că eram în disgrație. Vărul George, fu foarte bun cu noi, cu acest prilej.
Ii era foarte milă de „dragele trei”, cu toate că bineînțeles, nu putea încuviința ceeace făcusem. Totuși, până astăzi, îmi aduc aminte, ce neasemănată mângâiere simțeam când îmi rezemam fruntea umilită de umărul lui și plângeam din fundul inimii, cu capul ascuns în belșugul părului meu galben. Mi se pare că și batista vărului George, îmi fu foarte de folos în acele clipe, căci în astfel de momente tragice, găsește vreodată cineva pe-a sa?
— „Biata Missy, drăguța!”... Și în ceasul acela află Missy cât de blând și dulce putea fi vărul ei cel mare, George!
Insula Malta e plină de farmec pentru cei ce au ochi, adică plină de învățăminte pentru arheologi și istorici. Eram prea mici, ca să cercetăm cu științifică luare aminte, comorile ei. Pe acea vreme, din nenorocire, vechile biserici și ruinele feniciene, aveau pentru noi puțin înțeles; plimbarea călare până acolo, și narcisele crescute printre pietrele năruite, ne încântau mai mult decât monumentele. Simțeam însă până în adânc, farmecul acelei insule, atât de ciudată și de stâncoasă, s’ar putea zice, atât de tainică, unde frumusețile sunt
