ascunse după ziduri de piatră, căci la Malta totul e împrejmuit de ziduri.
La prima vedere, toată insula pare a fi, numai un ocean de stânci și de pietre, având ici, colea câte o pată de verdeață: trifoi, fasole, anghinare. Nu-mi aduc aminte să fi văzut lanuri de grâu, orz sau porumb, dar pricina e poate, c’am fost acolo, numai în timpul toamnei, iernii și al începutului primăverii. Dar cât de bine mi-aduc aminte de câmpiile cu trifoi și cu fasole! Trifoiul era uriaș, înalt până la genunchi, și floarea lui de un roșu-rubiniu intens, cu foi și tulpini groase, din care furam mănunchiuri pentru iubiții noștri cai. Parcă aud și acum mulțumirea cu care striveau lucioasele fire verzi. Ah! și ce desfătare era întoarcerea acasă seara, călare, cu tot aerul pătruns de mireasma câmpului de fasole! Această mireasmă, precum și mirosul de cafea prin sate, și a nu știu căror ierburi (sau poate a lemnelor pe cari le ardeau țăranii ca să-și facă mâncare) sunt mirosurile caracteristice ale insulei Malta, ce le întâlnești la fiecare pas. Femeilor le place să-și fiarbă cafeaua în mijlocul străzii, pe niște sobițe de cărbuni făcute din piatră, pe cari le duc după dânsele.
La Malta, satele seamănă mai mult a mici orașe între ziduri, străzile sunt înguste și întortochiate, casele sunt înalte, cu balcoane ieșite în afară. Ici colo, ai pe neașteptate priveliștea încântătoare a unei „patio” sau curte interioară, plină de flori și de culoare, plină de lumină orbitoare și de umbră, colțuri tăinuite, amintind Orientul și Spania. Una din marile noastre plăceri era să furișăm câte o privire, prin ușile misterioase, în
