lor și numai în zilele când ușa sau poarta a rămas deschisă, poți furișa o privire în acele raiuri ascunse. Căutarea acelor frumuseți tăinuite, era o necontenită înfrigurare pentru noi, și când m’am întors la Malta, după atâtea ani, plimbându-mă cu automobilul pe străzile înguste și încâlcite ale satelor m’a cuprins aceeaș nestăpânită dorință, de a arunca o privire îndărătul fiecărei uși închise, fiind sigură că acolo se ascundeau frumuseți la cari nu puteam ajunge.
Peste tot găseam aceeași întipărire de mister. Alcătuirea pământului, însăși, adăuga la ciudata senzație, că peste tot ar fi ceva de descoperit. întâlneam văi adânci, chei săpate între doi pereți de stâncă. Uneori, la un capăt erau aproape una cu pământul; nu-ți puteai da seama, că ești în drum spre acele oaze ascunse în adânc. Treptat, treptat, te scoborai necontenit, până te pomeneai pășind între două ziduri stâncoase, și acolo jos, te aflai într’o lume verde de măslini, de roșcovi și de alți arbori, amestecați cu bambu și pe neașteptate cu crânguri de portocali. Aceste vâlcele adânci erau pentru noi un isvor de ne-spusă încântare; desigur că tăinuirea lor, pricinuia vraja de care ne împresurau. Se aflau acolo și minunate flori, întinse pajiști de narcise albe și galbene, cu miros nespus de dulce; anemone, asfedele și tot felul de alte flori, al căror nume nu-l cunoșteam. Niciodată nu voiu uita extazul nostru în fața unui crâng de măslini, pe care l-am descoperit într’un ajun de Crăciun; era împodobit dela un capăt la altul cu un covor de narcise. Am sărit jos depe cai și am cules mari mănunchiuri de
