atinge cineva de zeii lor. Insă, pentru a fi dreaptă, trebue să spun un lucru despre dr. X.: era uneori un tovarăș fermecător.
Nimeni, mai bine decât el, nu știa să răspândească veselia, nici să povestească o glumă, nici să orânduească o excursie, sau să pună la cale vreo petrecere. Vorbea despre orice cu o iscusință stăpânitoare: despre istorie, geografie, botanică, religie, artă, chestiuni sociale. El era mai documentat decât oricine. Avea însă obiceiul neplăcut de a nu lăsa pe nimeni să aibă altă părere, îngâmfarea lui era fără margini; cu o hotărâre plină de dispreț, înlătura orice părere, care nu se potrivea cu a lui. Alfred fusese cu desăvârșire dat pe mâna lui. In tot timpul șederii noastre la Malta, d-rul X. fusese singurul tovarăș al fratelui nostru, afară de săptămânile de vacanță ale Crăciunului, pe cari de altfel le petrecea la Malta, cu noi. D-rul X. era tiran față de elevul lui, n’avea răbdare, era neîngăduitor și culme, îi plăcea să-l ia în batjocură de față cu alții; parcă se bucura când îl făcea să roșească și să se simtă prost. Noi, surorile, nu puteam răbda așa ceva, fără a ne indigna cumplit. D-rul X. deștepta în inimile noastre, toată răsvrătirea pe care o sădesc tiranii în inimile supușilor lor. Nu îndrăzneam să ne răsvrătim fățiș, sau să ne împotrivim, dar am fi privit cu multă bucurie răsturnarea lui.
Pe Fräulein ași putea-o asemăna cu vântul de miază-zi. Avea vocea blândă, purtări blajine; părea toată numai bunătate, dulceață și dragoste pentru omenire. Nimeni nu putea întrebuința vorbe mai mieroase. După cum zice o veche zicătoare: „parcă în gura ei, nici untul
