nu s’ar topi”. La început, furăm cu totul cucerite de farmecul ei; se deosebea în mod plăcut de Mademoiselle, uscățiva și friguroasa bătrână domnișoară.
Fräulein era mai tânără, mai frumușică și de-o obârșie mai de seamă; se trăgea dintr’o veche familie de aristocrați sărăciți. Povestea despre ei toți, povești foarte interesante, deasemenea și despre fostul ei cămin. Purtările ei blânde te fermecau, ți se părea că ți-ar lua partea și te-ar sprijini în orice primejdie sau nevoie.
Astfel stam în fața ei, fără apărare și fără bănuială. Mama fusese și ea cu desăvârșire câștigată de dulcea ei înfățișare și de vorba ei ademenitoare; în scurt timp ajunsese nu numai favorita, ci și sfătuitoarea, a cărei părere era totdeauna cerută și ascultată mai degrabă decât a oricui.
Foarte încet și treptat începurăm însă, să ne dăm seama prin instinctul, ce nu dă greș, al copiilor, că era un lup în blană de oaie; că vorbele îi slujeau pentru a-și ascunde gândurile, iar cuvintele ei blânde erau acoperământul unei dorințe nestăvilite și cu totul instinctive de a face rău celor ce-o înconjurau. Poveștile pe cari le spunea păreau nevinovate și le ascultai fără bănuială; erau pline de haz, frumos rostite, și uneori chiar atingătoare, dar în fiecare vorbă era otravă; otravă era și în insinuările ei, și mai ales, în lucrurile spuse pe jumătate sau numai în crâmpee. Uneori se părea că ține parte cuiva, pe când cu o iscusință aproape diabolică, nu făcea altceva decât să-l sfâșie și să nu lase în picioare nicio fărâmă din buna lui reputație, înnegrindu-l pentru totdeauna în închipuirea
