locuințele bătrânești. Rosenau se bucura de vechea și nemeșteșugita simplicitate germană; era aidoma castelul de țară, pe care îl descriu romanele nemțești. Mama pusese peste tot rogojini subțiri în loc de covoare, ceeace dădea întregii case un miros deosebit, care și azi îmi readuce în minte aevea, castelul Rosenau. Mirosul de rogojină și un oarecare gâlgâit al apei din fântâna de pe terasa fațadei sunt din caracteristicile cele mai deosebite, ale acelei vechi locuințe. Când îmi țin răsuflarea și ascult, îmi pare că aud încă plescăitul apei din acea fântână... storurile sunt lăsate în jos, pentrucă e cald afară... toate sunt încă pe jumătate adormite, dar mai încolo, se-aude acea apă săltând necontenit și s’aude și grădinarul râcâind cărările, printre micile răzoare bine rânduite, din jurul fântânii...; bătrânul acela părea că râcâe fără încetare cărările dintre răzoare, oricât de bine ar fi fost curățite. Iar îndărătul uneia din aceste uși închise șade mama, în iatacul ei răcoros și parfumat, cu tablourile dela Malta atârnate pe pereți și înconjurată de amintirile aduse de acolo. Numai acolo puteam retrăi câteva din datinile dela Eastwell și dela Malta; acolo, d-rul X. și Fräulein n’au îmbâcsit atmosfera cu dorința lor distrugătoare de a dărâma tot ce a fost trecutul. Și apoi odăile mamei erau așa de pline de flori. De la mama am moștenit, cu toatele, nemărginita noastră iubire pentru flori. Sădise câmpuri întregi de măzăriche mirositoare și de garoafe, în marea noastră grădină de zarzavat, în josul castelului, ceva mai departe.
Mama nu era o adevărată grădinăreasa, ci o iubitoare de flori obișnuite; nu umbla după
