pentru oricine,
afară de cei ce cunoșteau adâncul adevăr al firii ei, strivită până la chinuire de cei ce o educaseră, un fel de rupere a lanțurilor cari îi erau nesuferite, cu toate că nu-și mărturisise nici sie însăși că le purta!...
Mama, mai mult decât orice altă ființă, ce-am cunoscut vreodată, și-ar fi tăiat nasul ca să facă în necazul obrazului, după cum sună vechea zicătoare.
Acum trebue să descriu pe altcineva și înainte de a-i începe zugrăvirea, mi se pare că mă înfrupt din încântătoarea libertate a povestitorului de basme sau de legende, care poate să-și cioplească dihăniile, după nestăvilita lui închipuire. Personajul de care vreau să vorbesc acum, e ducele Ernest de Saxa-Coburg-Gotha, unchiul tatei și fratele prințului consort al Angliei, al cărui mic ducat, trebuia să-l moștenească tata, după hotărârea luată în familie. Iubitul prinț-consort al reginei Victoria, bunicul nostru, e bine cunoscut de aproape toată lumea, mai ales dela zugrăvirea caracterului lui, bine închegată de Lytton Strachey, care arată inteligența, frumusețea și răbdarea lui, într’o situație în care se cerea o îndemânare aproape supraomenească; precum și iubirea ce o avea pentru el soția sa, care l-a jelit după moartea lui, până la ultima zi a vieții ei. Dar frate-său mai mare, cu toate că era și el de-o largă inteligență și că a ținut un loc destul de însemnat în politica germană, cam pe la o mie opt sute șaptezeci, e puțin cunoscut dincolo de granițele germane.
