zic așa, nu era destul de vizual, nici nu-ți ațâța închipuirea și nici nu te învăța nimeni să pătrunzi înțelesul, scopul sau planul lucrurilor. Nu ți se aducea destul de limpede sub ochi legătura dintre fapte, cauzele lor, nici desfășurarea treptată și logică a întâmplărilor.
Cel puțin așa simt eu, când mă uit înapoi la multele ceasuri pierdute zadarnic, pentru a învăța atât de puțin. Se poate iarăși ca pricina să fi fost educația primită dela mama, care, foarte evlavioasă, ne lăsase într’o deplină necunoștință a realității, astfel încât mintea noastră, ca un ogor nearat, rămăsese nepregătită pentru a primi sămânța înțelepciunii, deoarece îi lipsea temelia tuturor lucrurilor. Doctorul Heim, ne preda istoria naturală și botanica. Era gras, smead, cu ochi spălăciți, bulbucați sub ochelari, și strâns în clasicul frac al timpului acela; răspândea o duhoare înăbușitoare, ce amintea ferestre închise, țigări eftine, haine neaerisite și care ne supăra așa de mult, încât nu prea ne dumeream dacă ne plăcea sau nu învățătura lui. Aveam o groază înăscută de orice descriere a organelor interne; ni se părea că e ceva măcelăresc și nu prea cuviincios; era chiar să ne vină rău într’o zi, când, plin de însuflețire, doctorul Heim ne aduse un ochiu de bou,’ ca să ne arate minunile alcătuirii lui optice. De bună seamă nu eram deloc din școala modernă, care fără sfială cercetează toate amănuntele mecanismului omenesc. Botanica ne plăcea mai mult, fiind mai după gustul nostru, cu toate că am preferat totdeauna o floare în forma ei firească decât supusă vivisecțiunii pentru a lămuri cum și ce fel se petrec toate într’însa.
Bietul profesoraș,