Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/290

Această pagină nu a fost verificată

Pictura și muzica ne erau predate de două respectabile bătrâne domnișoare, cât se poate de deosebite una de alta: Fräulein Anna Messing și Fräulein Helferich. Aceasta din urmă isbuti să-mi dea o cunoștință temeinică a principiilor desenului, pentru care îi sunt și astăzi recunoscătoare. Cu toate că metoda ei era strâmtă și învechită, cunoștea regulile de temelie ale artei ei și anatomia unei flori, chiar mai bine decât vrednicul dr. Heim. Era o bătrână cu duh mușcător și plin de ironie, avea nasul ascuțit și idei sociale înaintate. Cuprindea în firea ei însușirile unui adevărat democrat; fiind întrucâtva liber-cugetătoare și părerile ei erau îndrăznețe într’o epocă în care democrația nu era încă la modă. Nu se închina în fața niciunei clase sociale; ea a fost de fapt prima mea întâlnire cu „Vox Populi”. Bătrâna Anna Messing, dimpotrivă, iubia orice se atingea de regalitate și era bună cunoscătoare a Almanahului de Gotha; avea nasul ca un cioc de pasăre, ochii sticloși, albaștri, cu privirea aspră, și dinți ce se puteau asemui numai cu cei închipuiți de un francez când zugrăvește pe clasicul călător englez. Avea însă o răbdare de înger și-și dădea o” nemaipomenită osteneală ca să mă inițieze în tainele unei arte, pentru care nu eram înzestrată. Chiar cel mai neobosit „un, doi, trei” al ei n’a fost în stare să mă facă să execut în măsură, cea mai ușoară melodie; iar când cântam la patru mâini cu sora mea Ducky, alegeam totdeauna basul, căci cuprindea mai mult acompaniament decât melodie și se potrivea mai bine cu slabele mele puteri muzicale. Asta nu înseamnă că nu iubi am muzica; dimpotrivă, m’a mișcat în chip