rochii urâte și pânză aspră în loc de rufăria subțire, cât se poate de rafinată, din Anglia, cu care fusesem obișnuite din timpul copilăriei noastre. Așa dar, cămășile de noapte și rufăria de zi fură deodată preschimbate în pânzeturi groase cari ne supărau pielița simțitoare și răsfățată. Afară de aceasta, Fräulein văzu îndată că ne plăceau, mie mai ales, culorile armonioase, țesăturile bogate și rochiile frumoase; așa dar, s’a găsit cu cale, să se smulgă din noi orice slăbiciune pentru ceeace ne desfăta. Ne siliră să purtăm rochii umilitoare și urâte, pălării și mantale, precum și încălțăminte rău croite, cu un cuvânt „orice ne putea urâți” într’un chip oarecare. Toate acestea erau pentru noi un adevărat chin; sufeream aceste născociri, cu o răsvrătire sbuciumată dar tăcută, pe care doamna cu pricina, desigur c’o înțelegea și de care se desfăta. Avea obiceiul urâcios, de a ne arăta mamei sub lumina cea mai dăunătoare.
Fetele la acea vârstă trec prin clipele cele mai puțin vrednice de laudă, și părinții trebue să aibă multă răbdare față de ele; dar Fräulein găsea toate prilejurile pentru a ne umili sau a ne face caraghioase în ochii mamei, într’o mie de feluri neînsemnate, dar viclene și primejdioase. Afară de aceasta, deștepta și întreținea între noi tot felul de mici gelozii, și numai dragostea și înțelegerea noastră a putut păstra între noi, neștirbite, prietenia și camaraderia cari ne legau. Cu cât mă gândesc la purtarea acestei Fräulein, cu atât o învinovățesc mai mult. Avea într’însa ceva din Iago; era dibace în insinuări și vicleană până la perversitate. Bunăoară ne ispitea prin convorbiri meșteșugite să punem întrebări
