partea lui; ochii însă vorbeau, cu toată înfățișarea lui posomorâtă, chiar îmbufnată. Cu toate acestea, mâinile lui primiră plăpândul dar cu acea duioșie deosebită ce o au mai întotdeauna ființele puternice și nemeșteșugite. Puține vorbe fură schimbate, dar în toată scena plutea o oarecare emoțiune; apoi Ducky, plină de demnitate, înainta falnic spre noi, dintre flori, ca o lebădă neagră, pornind să-și apere puii.
Dar mai este un epilog la această mică poveste. Puțină vreme în urma întâmplării sentimentale mă întorsei acasă, după o scurtă lipsă, logodită cu un prinț dintr’o țară depărtată; din acea zi nepotul grădinarului nu mă mai saluta și când mă întâlnea, întorcea capul în altă parte ca să nu fie nevoit să scoată pălăria.
Ași vrea să știu câtă vreme a păstrat oul de Paște.
Inainte de a povesti întâmplările cari au hotărât soarta mea, vreau să pomenesc despre Devenport, frumosul port de mare, care-i una cu Plymouth, și care ne-a fost ca un cămin pentru scurt timp. Aceasta avea să fie ultima comandă navală a tatei, după care ar fi atins ultima treaptă a scării, ce i-ar fi sfârșit cariera de marinar; afară de aceasta, Ernest, duce de Coburg, al cărui moștenitor era, îmbătrânise de tot și în fiece clipă ducele de Edinburg putea fi chemat la alte datorii. Ca orice englez, papa se temea de schimbarea ce-l aștepta; era cât se poate de britanic, în gusturi și obiceiuri și îi părea amară perspectiva de a-și părăsi țara. Devenport a fost pentru mine ca un intermezzo și-mi răsare în
