să-mi schimb hainele cu ale fetei morarului, care îmi împrumută rochia ei ca să mă întorc acasă. Intâmplarea fuse ceva de seamă pentru familia morarului și când, după puțin timp, mă căsătorii, bunii mei salvatori îmi oferiră ca dar de nuntă o mare fotografie încadrată a morii lor, pe care o am și acuma printre lucrurile mele.
Devenport și împrejurimile sale păreau că prețuesc mult, prezența printre ei, a unor persoane înrudite cu regina Victoria.
Tata și mama erau foarte iubiți, și primirea cea mai prietenească și curtenitoare era hărăzită oricăruia dintre noi. Cu mulți ani mai târziu, după răsboi, când împreună cu soțul meu, rege aliat al Angliei, mă întorsei ca să revăd țara în care mă născusem, Plymouth și Devenport, mă rugară să mai vin odată în mijlocul lor, și-mi făcură o măreață și înduioșătoare primire, în amintirea zilelor când trăise printre ei, una din patru surori, fetiță cu ochi albaștri și păr bălai, o naivă, nebănuitoare și nevinovată copilă, fără nici cea mai mică cunoștință despre viață.
A fost o sărbătorire care m’a atins până’n inimă și m’a făcut să retrăesc scumpa comoară a trecutului. Am strâns multe mâini aspre, cari acum tremurau de bătrânețe și am privit în mulți ochi turburați acum de trecerea anilor; toți, până la unul, își aminteau de mica Marie, fiica bălaie a prințului marinar, care dela o vârstă atât de fragedă își părăsise iubita țara de baștină, pentru a merge departe, în alta, străină...
Mai încolo de portul Devenport, se află Mount Edgecomb, un castel minunat de frumos, aparținând
