primire aveau să facă tinerei mirese și cât de frumoasă era țara lui, cât de romantice îi erau priveliștile și cât de pitorești țăranii. Ne spunea că poporul „va purta pe palme pe viitoarea lui regină”, — mi-aduc foarte bine aminte că aceasta a fost expresia întrebuințată de el, — că-i vor clădi un cămin încântător și că va fi privită, cu părul ei de aur și cu ochii ei albaștri, ca o zână bună venită de dincolo de nouri.
Ah! da, colonelul Coandă se pricepea să spună lucruri plăcute; Ducky și cu mine stam mână’n mână, să-l ascultăm, și năluci, ispititoare năluci, prindeau a trece sub ochii noștri....
Zilele ce urmară, fură înfrigurate și pline de însuflețire, amestec de bucurie, de îngrijorare, de temere, de nădejde și de păreri de rău. Totul era atât de neașteptat și atâtea laturi deosebite trebuiau cercetate. Nu e vorba, era foarte plăcut să spui „da” și să ai lângă tine un tânăr sfios care te prinde din ochi, dar lucrurile nu se opreau aici. Ce avea să spună papa de toate acestea?
Papa nu fusese de față la logodnă și, nu știu cum, nu-mi prea simțeam conștiința împăcată; ghiceam, ba aproape știam, că papa avusese alte visuri. Și apoi, mai era și bunica-regină; și ea trebuia să-și dea părerea binevoitoare asupra viitorului meu soț. Niciuna din nepoatele ei nu se căsătorise fără aprobarea ei. Trebuia să ne ducem la Windsor, să trecem o inspecție, clipă de încercare cam înspăimântătoare; dar mai strașnică decât orice, era întâlnirea cu „unchiul Karl”, regele României.
