Regele Prusiei, primind jertfa făcută de ramura cea mare a familiei Hohenzollern, în favoarea ramurei cele tinere, lăsă drepturi suverane prințului de Hohenzollern Sigmaringen, cari cuprindeau și acela de a conferi decorațiile Casei lor. Recunoscând însușirile politice ale lui Karl Anton precum și nețărmuritul lui patriotism, regele Prusiei, în 1852, îl făcu prim-ministru al guvernului său iar mai târziu, îl numi guvernator al provincilor Rinului și Westfaliei, cu reședința la Dusseldorf.
Spre sfârșitul vieții lui, destoinicul principe fu lovit de paralizie și timp de mai mulți ani, purtat într’un scaun cu roate; dar mintea îi rămase limpede și stăpână pe sine până în ultima zi. De fapt, mi se pare că-și guverna familia cu o vargă de fier. Dintre patru fii ai lui: Leopold, Charles, Frederick și Anton, desigur Charles e cel care moștenise însușirile politice ale tatălui său și împreună cu ele, voința lui de fier. Anton muri de o moarte de viteaz în urma rănilor primite în bătălia dela Sadowa, în timpul războiului dela 1866, între Prusia și Austria. Dar fiul cel mai mare Leopold, viitorul meu socru, are și el o ciudata pagină în istorie. In anul 1868, isbucni în Spania o revoluție în care fu detronată regina Elisabeta, iar tronul oferit prințului Leopold, fiul cel mai mare al lui Karl Anton. Această propunere fu energic respinsă de către tată și fiu; de altfel nu era privită cu ochi buni nici de regele Prusiei, căci se temea de complicații din partea Franței. Atunci Spania oferi tronul lui Frederick, al treilea fiu al lui Karl Anton, dar și el îl refuză. Aceste refuzuri neclintite erau datorite în deosebi, prieteniei
