se răspândi vestea că prințul Leopold renunțase la tronul Spaniei. Gramont, ministrul francez al Afacerilor Străine, ceru o renunțare oficială, semnată de guvernul Prusiei. Benidetti ceru o a treia audiență, pentru stărui asupra acestui punct și mai ceru să facă Regele o declarație — pe care s’o telegrafieze la Paris — în care să arate că se va opune, pe viitor, la orice eventuală candidatură a prințului Leopold, la tronul Spanie. Regele refuză.
In după amiaza aceleași zile Benidetti ceru să fie primit înc’odată. Regele, păstrând formele cele mai curtenitoare, acordă audiența, dar cei ce doriau războiu făcură să pară acest refuz ca o insultă adusă Franței; îndată după aceasta, Benidetti primi ordinul să părăsească Germania, iar Werther, ambasadorul Prusiei la Paris, să părăsească Franța.
In ziua de 19 Iulie, reprezentantul Franței la Berlin, prezintă Germaniei declarația de război a Franței. Astfel trăsese Bismarck sforile pentru isbutirea planului său ascuns.
Multe din aceste întâmplări au putut fi necunoscute sau uitate, de aceea, vorbind de familia Hohenzollern, am crezut de folos să le reamintesc cititorilor.
Prințul Leopold, desigur, nu avea înfățișarea unui om al cărui refuz sau învoire să poată deslănțui un mare războiu; o ființă mai blândă, mai iubitoare de pace, nu se poate închipui. Acum era el capul familiei. Era căsătorit cu Antonia, infanta Portugaliei, fiica reginei Maria da Gloria, al cărui soț era și el prinț de Coburg, văr al doilea cu soțul reginei Victoria. In afară de Ferdinand, prințul
