cu degetele mult prea lungi, pentrucă n’avea putere să le tragă cum trebuia. Fiind cu desăvârșire surdă, făcea mici gesturi prin cari arăta dacă pricepuse sau nu convorbirile noastre, mai mult pantomime; îi plăcea gluma și avea obiceiul să ridice mâna în chip drăgălaș pentru a-și acoperi gura când îi venea să râdă sau se prefăcea supărată de vreo nostimadă prea îndrăzneață. Drăguța bătrână, bunica Josephine, avea cel mai frumos nas, ce l-am văzut vreodată; era unul din lucrurile cele mai desăvârșite făurite de mâna lui Dumnezeu.
Infățișarea viitoarei mele soacre a fost pentru mine o adevărată desamăgire. Auzisem că fusese de o mare frumusețe și eram plină de nerăbdare s’o văd și nu mă puteam împăca cu ideea că era această femee, palidă, cu buzele albe și nas grecesc, cu trunchiul prea scurt și picioarele prea lungi. Această cumpănire a proporțiilor e uneori foarte frumoasă, însă la ea șoldurile fiind deosebit de mari, linia lor îți jignea oarecum privirea. Dacă ași fi fost mai în vârstă, desigur mi-ași fi dat seama cât de frumoase erau încă trăsăturile feței. Se arătă față de mine cât se poate de iubitoare și de duioasă, ceeace, după cât îmi dădui seama mai târziu, trebue să-i fi pricinuit o mare sforțare căci, fiind catolică ferventă, ca să nu zic fanatică, faptul de a avea o noră protestantă trebue să fi fost pentru ea o suferință.
Aceasta, totuși, nu era numai o întâmplare. România, fiind o țară ortodoxă, poporul, în chip firesc, dorea ca descendenții regelui său să aibă aceeași religie.
