Fusese una din condițiunile primite de regele Carol, la urcarea lui pe tron, și știind că o prințesă catolică niciodată nu s’ar fi supus, la aceasta, luase în căsătorie o prințesă protestantă; vrând, nevrând, Ferdinand trebuia să facă acelaș lucru.
Ferdinand găsind o mireasă pe placul lui, nu-i părea rău de jertfa ce o făcea, cu toate că, din pricina firii sale mai adevărat religioasă decât a unchiului său, nu se simțea tocmai asigurat că nu-și primejduiește sufletul, mai ales că mama lui era încredințată că fiul ei avea nevoie de iertarea bisericii ale cărei decrete le călcase.
Ferdinand era fiul ei favorit; era o mare asemănare între firea amândorura, mai ales de când depărtarea, cum se întâmplă de obiceiu, îi ștersese toate cusururile și-i mărise toate bunele însușiri. De dragul lui fusesem primită cu brațele deschise și cu multe dovezi de dragoste; și-apoi, eram atât de tânără, o mică ființă atât de nevinovată și de încrezătoare, încât, desigur, îmbunam chiar pe cei cari, în cugetul lor, nu mă acceptau pe deplin.
Mama își adusese toți copii cu ea la Sigmaringen, pe Alfred și pe noi surorile, până și pe mica Baby care avea pe atunci 8 ani, și care îndată fu iubită de toți, fiind un copil foarte deștept și hazliu. Dacă nu mă’nșel, erau cu noi și d-rul X și soția lui; d-rul X încântat afară din cale de acest fermecător cămin german.
Sunt atâtea de spus despre vremea aceea, atâtea întâmplări, atâtea impresii, încât mi-e greu să aleg ce să scriu și ce să las de o parte.
