urma urmei, după desbateri cari ținură mai multe luni, se hotărî să se celebreze cununia la Sigmaringen — hotărâre care nu prea îmi plăcea.
Deoarece, aveam numai șasesprezece ani la logodna mea, s’a găsit cu cale să fie prelungită până voi împlini șaptesprezece, ceeace avea să se întâmple în Octombrie; așa dar, se alesese pentru căsătorie ziua de 10 Ianuarie, ca să aibă fiecare destulă vreme de a face pregătirile pentru marea întâmplare. Această hotărâre mă mulțumea pe deplin, căci nu eram nerăbdătoare să mă arunc orbește în necunoscut.
In timpul șederii noastre la Sigmaringen, se puse la cale o întâlnire a noastră cu împăratul Wilhelm, în Cetatea Hohenzollern, castelul de baștină al celor două ramuri ale familiei. Kaiserul dorea să-și arate bună-voința față de ramura care, cu toate că nu mai domnea, era cea veche; afară de aceasta, întâlnirea cu regele Carol se făcea astfel în chip plăcut și nu prea oficial.
Cetatea Hohenzollern e așezată într’o măreață singurătate, pe un deal ce se ridică năpraznic, în mijlocul netedei câmpii, Schwabe.
Zidită întâia oară în... nu păstrează decât puține rămășițe din vechea fortăreață. A fost restaurată și cam greoiu împodobită, într’un, stil imitând goticul, dar așezarea ei e de o frumusețe falnică; privită din vale, se văd înălțându-se mândre numeroasele ei turnuri, deasupra pădurilor ce îmbracă dealul conic, de pe culmea căruia, stăpânește întinderea. Priveliștea de sus e minunată; fortăreața, cu mândră semeție, privește în jos spre șes,
