In tot timpul simțeam sub noua mea fericire, o ușoară întristare, pricinuită de faptul că papa avea să fie nemulțumit, ba poate și alții pe lângă el. Logodnicul meu era cu totul străin și prin urmare, în afară de viața care fusese odinioară a mea; era străin de mult iubitul trai din Malta și însfârșit, străin de trecutul care mă făurise. Mi se părea că sunt întrucâtva trădătoare, așa încât toată dragostea fierbinte a lui Nando, toate zâmbetele și făgăduelile mamei nu isbuteau să mă facă deplin fericită.
Papa nu spuse mare lucru, fața lui însă era înourată. Se cufundă cu totul în regularea chestiunilor practice, ceeace e o mare mângâiere pentru un om, când îi e inima mâhnită. Se feri de a vorbi singur cu mine și copilăroasă cum eram mă bucurai de aceasta. Dar vechiul cămin nu mai era vechiul cămin...
Ajunserăm la Londra înaintea regelui României, pentru care se pregătea o primire deosebită. Dacă nu mă înșel, era hotărât să ne întâlnim cu toții la Windsor. Dar, pe vremea aceea, nu mă priveau pe mine plănuirea și regularea lucrurilor, n’aveam altceva de făcut decât să ascult de ce mi se spunea, și mai niciodată nu discutam, nu mă’npotriveam și nici nu întrebam de ce și pentru ce. Mi se părea că sunt o fărâmă dintr’o mare alcătuire, care mă mâna înainte, potrivit unui plan, în a cărui înfăptuire nu avusesem niciun amestec și care nu atârna de mine câtuși de puțin. Primeam hotărârile luate în privința mea, cum primeam și puterile stăpânitoare, ce mă călăuzeau.
