că niciodată nu-i simt!” — și cine nu știe cât de neplăcute pot fi niște mâini prea grăbite să ne ajute și de câte ori nu ne-au lovit din nebăgare de seamă cei care-și închipuiau că sunt dibaci și îndemânatici? Munshi era un fel de secretar indian al reginei și îi dădea lecții de limba Hindușilor. Unii spuneau că stăpâna lui regală îi arăta mai multă prețuire decât era el vrednic să primească, socotind casta din care făcea parte. In această privință nu pot eu fi judecător, dar un lucru rămâne sigur și anume că Munshi era pismuit de mulți; avea casă, soție, servitori indieni și voia de a tăia animalele după ritul prescris de religia lui. Acest privilegiu, încurca foarte mult lucrurile, când Regina, în călătoriile ei, lua pe Munshi în suită, și-și poate cineva ușor închipui, ce neajunsuri se trăgeau de-aici pentru ceilalți membri ai casei regale cari nu aveau la inimă pe Munshi. Eu una, îmi aduc aminte de greutățile pricinuite de îngăduiala dată lui Munshi de a-și tăia animalele de hrană în curtea casei lui. Odată, când Regina se afla la Darmstadt, pentru a-și vedea nepoții de Hessa (copiii fiicei ei a doua, prințesa Alice, care murise când erau copiii ei mici de tot) trebui să se găsească o locuință, într’ale cărei granițe să-și poată Munshi tăia animalele după toate regulile religiei lui.
Munshi aflând că venise un prinț străin să ceară mâna uneia din nepoatele „împărătesei Indiei” arătă îndată dorința de a face cunoștința prea cinstitului străin, și iată scenele ce se desfășurară în urma acestei cereri a favoritului:
