Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/408

parte de orice petrecere, timp de nenumărate decenii, începu să arate mult interes pentru arta dramatică: operă, dramă sau comedie. Deoarece, nu credea de demnitatea ei să meargă la teatru, se luă nimerita hotărâre, de a se organiza reprezentații teatrale într’una din marile săli dela Windsor. Astfel, Majestatea Sa, fără a eși din casă, putea totuși să se bucure de cele mai alese reprezentații, ceeace fu o mare bucurie atât pentru artiști cât și pentru regala solitară. Atât de puțin răsfățată fusese drăguța bunică, în tot ceeace privise petrecerile, încât bucuria și însuflețirea ei, cu prilejul acestor spectacole, erau aproape copilărești. Din toți spectatorii, din falnica sală, nimeni nu simțea o înfrigurare mai plăcută, ca măreața micuță doamnă. In timpul uneia din rarele mele șederi în Anglia după căsătoria mea, am fost de față la una din acele reprezentații. Fiind, în acea seară, musafirul mai de cinste eram așezată la dreapta Reginei. Bunica stătea pe un fotoliu scund, cu rochia de mătase grea întinsă și răsfirată în jurul său și cu amândouă mâinile odihnindu-se pe mânerul bătut cu pietre scumpe al bastonului ei. Era în mare toaletă de seară, cu umerii descoperiți și împodobită cu diamante, cari străluceau și sclipeau de câte ori se mișca. Atât de jos era așezată, încât, pentru a-i răspunde la întrebări, trebuia să mă aplec mult până la ea. Sfioasă cum eram pe acea vreme, aceasta mă stânjenea cumplit, mai ales că simțeam greu ațintiți asupra mea, ochii neîngăduitori ai multor membri ai familiei. Ajunsesem aproape o străină pentru ei; mă priveau cercetători, descosându-mă deaproape, parcă ar fi cântărit