Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/413

mărturisesc că părea mic de tot, în acest cadru feudal, dar era din cei ce se simt la largul lor oriunde s’ar afla. Iși purta, ca să zic așa, însemnătatea cu sine, peste tot, astfel încât chiar la Windsor se găsea ca la el acasă și era în adevăr nostim să vezi pe măruntul gentilom foarte mulțumit de sine, prinzând toate cu privirea, cântărind, judecând, luând măsura oamenilor și a lucrurilor, cu acel ochi mic, pătrunzător, aproape viclean. A fost o clipă fără seamăn în viața lui Kalinderu, când fu prezentat legendarei bătrâne doamne ce era regina Marii Britanii și a Irlandei și împărăteasa Indiei. Cu toate că mi s’au șters din minte toate întâlnirile dintre bunica și unchiul, văd încă pe administratorul Domeniilor regale ale României, plecându-se să sărute mâna Maiestății Sale Regale și Imperiale. Chiar în acel moment fără pereche, ochiul lui Ioan Kalinderu rătăcea prin toate părțile, temându-se parcă să nu-i scape ceva. Nu se poate închipui un contrast mai mare, decât cel dintre Ioan Kalinderu și gentilomul de serviciu pe lângă regina Angliei, înalt, slab, chiar uscățiv, și purtându-și întotdeauna costumul cu o neasemănată corectitudine. Kalinderu, însă, nu se dădea bătut; nimic nu putea să-i sdruncine mulțumirea de sine, iar când își lipea monoclul de ochi, pentru a privi de aproape comorile dela Windsor, vechi de mai multe veacuri, o făcea cu aerul de superioritate al unui cunoscător, al unui om care se pricepe la colecțiile de preț, căci doar și el, Ioan Kalinderu, se îndeletnicea cu înfăptuirea unui muzeu, menit să fie dăruit țării, după moarte, astfel încât, numele lui să treacă posterității.