Pe el nu-l putea păcăli nimeni, când era vorba de colecții...
Astfel era Ioan Kalinderu.
După vizita de la Windsor, regele României rămase câteva zile la Londra, unde nu mai fusese de când era tânăr de tot și-și petrecu toată vremea în întâlniri cu personalități de seamă și în vizitarea instituțiilor folositoare și însemnate ca Banca Angliei, Monetăria, Docurile, etc... Stăruia călduros pe lângă nepotul lui să facă și el la fel. Dar nepotul era îndrăgostit de logodnica lui și nu voia să audă de Docuri, de Monetărie și nici de Banca Angliei. Această luptă era privită cu mult haz de mama, care nu înceta de a-l necăji, întrebându-l în glumă, ce i se părea în adevăr mai interesant? Parcă văd, încă, expresia din ochii ei; n’ar fi putut să spună dacă dădea dreptate asprului și bătrânului om de Stat sau nepotului neascultător. Ea nu putea suferi inactivitatea, dar tânărul era îndrăgostit de propria ei fată și aceasta era un punct în favoarea lui, cu toate că interesul pentru logodnică și acel pentru Banca Angliei nu trebuiau neapărat să se ciocnească. „El niciodată n’a fost îndrăgostit”, zicea Nando, „astfel că nu înțelege; eu am venit aicea să fiu fericit, nu să fiu târât de colo colo, în vizitarea instituțiilor de Stat”. Eu, de sigur, găseam foarte firesc să mă prefere Monetăriei sau Docurilor! La urma urmei, regele Carol, după ce-și însușise după pofta inimii toate cunoștințele nou dobândite și văzuse toate personalitățile de seamă, plecă în depărtata lui țară, unde nepotul ascultător fu nevoit să-l urmeze în scurt timp, pe când noi toți, plecarăm
