Mama ne ocrotise ca o ciobăniță plină de grijă; răul niciodată nu ni se ivise în cale și niciodată nu priviserăm în față adevărul; de fapt, trăiam într’o lume de vis, deplin fericită, sănătoasă și strălucită. Nu fusesem crescute ca niște mironosițe, dar o oarecare latură a vieții nu exista pentru noi.
Nu încăpuse niciodată în mâinile noastre, o carte mai îndrăzneață; ne roșeam când se pomenea înaintea noastră că cineva avea să aibă un copil; autorii clasici nu ni erau îngăduiți; decât în doze mici și bine plivite; cât despre Biblie, cu toate că eram bune cunoscătoare a Testamentului Vechi și a celui Nou, toate părțile, cari ar fi destăinuit prea multe, fuseseră cu grijă lăsate la o parte. Toate acestea la un loc făcuseră din noi copile cu inima curată, fericite, nebănuitoare, încrezătoare, cu totul neluminate asupra vieții, lipsite cu totul de răutate, dar în acelaș timp, pe deplin neînarmate împotriva ei. Oricât de nemiloasă în unele privințe a fost pentru mine această educație, rămân, totuși, încredințată că fundamentala noțiune de cinste, de datorie și de „fair play”, pe care s’a întemeiat creșterea noastră, mi-a fost în tot timpul vieții o pavăză și-un sprijin, ceva care m’a împiedecat de a șovăi în mijlocul furtunilor, a greutăților, ispitelor și grelelor datorii din cari se țese o viață lungă. Era în noțiunea noastră despre viață o frumusețe curată, pe care nu o pot cunoaște fetele prea știutoare de azi, un ideal înalt ce nu-l poate desrădăcina cu totul nici cel mai crâncen adevăr. N’am încercat să-mi cresc copiii în acelaș fel; clima, lumea dimprejur, pildele, precum și mersul vremii neîngăduindu-mi a o face, așa
