încât unele minunate iluzii ale noastre, au rămas pentru totdeauna, necunoscute de ei. Grădina raiului lor n’a fost totdeauna însorită și lipsită de șerpi vătămători cum a fost a noastră.
Mi-amintesc încă de o clipă de... ar fi mai bine să-i zic de îngrijorare amestecată cu dureroasă mirare... Eram la Rosenau, așezați la masă, la umbra unui arțar, unde-i plăcea mama să ia ceaiul. Charly venise să-și facă vizita din toți anii. Charly, fermecătoare, de o eleganță fără seamăn, ademenitoare și nespus de deșteaptă! O sorbeam din ochi; mă făcea să mă simt în tinerețea mea necoaptă, stângace, greoaie. Nu era de mirare că îi plăcea lui Nando s’o asculte; eu, în tovărășia lor, nu mai aveam ce spune. Nando era dintre cei mari, pe când eu, cu toată noua mea demnitate de logodnică, nu eram la drept vorbind decât o neștiutoare școlăriță, pe care putea s’o întunece orice femeie deșteaptă și bine îmbrăcată. Charly, cu glasul ei mlădios, nu înceta de a vorbi în felul înțelept care o deosebea, pe când două rotocoale de fum cenușiu deschis, cu plăcută mireasmă, se revărsau necontenit din nasul ei mic și frumos modelat. Cât de bine mi-o amintesc încă. Și când mă uit înapoi la scena întâmplată acum vreo 36 ani, parcă simt iar acea ușoară durere ascuțită, care părea că-mi strânge inima. Cât de încântătoare era Charly, cât de atrăgătoare! Și pe mine mă vrăjea, nu puteam să-mi iau ochii dela ea. Era de față și d-rul X.; fiecare din ei avea câte ceva nostim sau interesant de spus și toți mă uitaseră pe mine — până și Nando mă uitase... Nu eram decât o fetișcană prostuță,
