civile, în costum de interior sau în ținută de gală, ca highlander, călăreț sau vânător, ca simplu particular sau învestmântat în mantia ordinului Jarrètierei, principele Albert mânând caii, principele Albert și câinii lui, principele Albert grădinărind sau plimbându-se în pădure, principele Albert în mijlocul copiilor săi, Principele Albert scriind la masa sa de lucru, principele Albert om de stat, în marile săli de ceremonie, înconjurat de colaboratorii lui și ținând în mână documente însemnate. Oriunde îți întorceai privirea, ochii bunicului te urmăreau, pătrunzători și înțelepți.
Mai erau o mulțime de minunate și ciudate lucrușoare făcute din granit scoțian și din roce scoțiene de preț, numite „cairngorm”. Și mai presus de toate era botgrosul bunicii, o mică lighioană foarte arțăgoasă care se sgribulea de furie și scârțâia din gâtlej dacă-ți vârai degetul printre gratiile coliviei, dar când îi plăcea cineva, se umfla până ce se făcea rotund ca o minge de puf și atunci fluera încetinel și încântător o mică melodie veselă pe care o învățase.
Odată, demult, am avut și eu un botgros ca al bunicii, dar mult mai târziu, și povestea lui e tristă... oh! atât de tristă... Cercetările noastre în jurul camerii bunicii, nu puteau avea loc decât când ne ducea mama la dânsa — căci atunci bunica vorbea cu mama iar nu cu noi, și convorbirile lor mai lungi și mai de seamă ne dădeau vreme pentru călătoriile noastre de explorare.
Amintirile mele se leagă în special de camerele dela Windsor; la Osborne și Balmoral, întâlneam pe bunica de obiceiu’ pe afară.
