răspundeam cu stângăcie bunăvoinței ei ademenitoare. Mă simțeam mai atrasă spre doamna Maria Greceanu, cu chipul mai blajin și foarte frumos.
Amândouă însă îmi arătau o duioșie de mamă și înțelegeau mai bine decât mine, pe atunci, ce ființă mică și pierdută aveam să fiu într’o țară străină.
Sosiseră și musafirii regali din alte țări. Mergeam mereu cu toții la gară pentru a-i primi pe rând, cu tot alaiul cuvenit. Bunica-regină, neputând veni ea însăși, trimesese pe ducele Conaught, adică pe unchiul Arthur, cum îi ziceam noi. Țarul delegase pe marele duce Alexis, fratele mamei, frumosul marinar cu barba aurie, fratele neînsurat, cel mai vesel printre cei veseli. Contesa de Flandra, cu fiul ei Albert, reprezentau Belgia. Era singura soră în viață a regelui Carol și a prințului Leopold, si cumnată a regelui Leopold al II-lea.
Albert, așa dar, văr primar cu Nando, era cât se poate de nostim și plin de duh și îndată ne împrietenirăm temeinic.
Contesa de Flandra avea profilul caracteristic al familiei de Hohenzollern. La față semăna scumpului nostru unchiuleț, cu aceeași vorbă blândă și tărăgănată; dar ca fire, era mult mai energică și mai nemlădioasă, având într’însa ceva bărbătesc și hotărât. Deși era frumoasă, îi lipsea cu desăvârșire farmecul feminin având mai ales un fel masculin de a se îmbrăca. Juvaerele și rochiile ei de gală parcă nu se potriveau cu dânsa. Vânjoasă și lată în umeri, îți insufla încredere, dar simțeai că nu era nimic îngăduitor în tanti Marie de
