materială, o mărturisesc, pe care mi-o dădeau primulele, florile de răsură și coama lui Skitty, Skitty care pe dreptate se numea Vice-Roi, după cum arăta placa smălțuită așezată deasupra boxei sale.
Cei ce au amintiri asemănătoare din copilăria lor vor înțelege ce vreau să zic; cei ce nu le au, vor trebui să-mi ierte vulgara digresiune și să deschidă cartea la altă pagină!
Dar n’am terminat încă cu Osborne, și e un adevărat farmec a readuce la lumină acele scumpe amintiri îngropate, cari alcătuesc un fond atât de fericit pentru o viață ursită să fie trăită într’o țară atât de departe de aceea în care m’am născut.
Noi locuiam la Osborne-Cottage — o încântătoare căsuță la porțile parcului regal, pe care bunica-regină ne-o ceda, din când în când, în lunile de vară.
Mamei îi plăcea insula Wight, iar alți membri ai familiei regale susțineau că la Osborne clima nu era destul de „relaxing”. Imi aduc aminte precis cuvântul de „relaxing”, care nu-mi plăcea pentrucă îmi amintea de hapuri, doctorii, poțiuni pe cari ni le dădea Nana seara, când nu ne simțeam bine.
Dar se vedea limpede că mamei îi plăcea clima aceasta, și spunea că nu are poftă să fie pălmuită de vânturi în localități pe cari Englejii le numesc „înviorătoare”, localități unde nu puteai să-ți ții pălăria în cap.
Mama era cam ciudată în ceeace privea pălăriile ei. De fapt, avea idei curioase în privința îmbrăcăminții și trebue să mărturisesc, că era puțintel în opoziție cu timpurile. Părea că pentru dânsa era o oarecare mulțumire
