din cea mai fragedă copilărie închipuindu-și că felul cutare sau cutare nu le priește.
Eu în Husia mâncam orice; nimenea nu vorbea vreodată de „digestie”; este un subiect de conversație foarte displăcut și cu totul nepotrivit pentru un salon”.
Toate acestea dovedeau că mama însăși se bucura de o excelentă „digestie” rusească.
Intr’o zi declară, cu cea mai mare mulțumire: „Missy” (adică eu) e ca mine; poate mânca pietre și să n’aibă habar”.
Fără îndoială, această însușire rusească, moștenită din strămoși, a fost pentru mine în tot decursul vieții, un însemnat privilegiu.
Mama avea o cameristă bătrână, numită Fanny Renwick, care era o personalitate foarte deosebită. Era foarte oacheșă, avea mustăți și-i plăcea să-și închipue că, în vinele ei curge sânge spaniol. Mă îndoiesc că strămoșii ei să fi venit din Spania, dar se prea poate să fi fost printre dânșii un Irlandez.
Fanny guverna cu o vargă de fier. Uneori o iubeam și alteori ne era nesuferită. Schimbăcioasă ca și vremea, în zilele cu soare era cât se poate de plăcută.
Fanny avea în grija ei garderoba mamei și punea la păstrare toate lucrurile de cari ar fi putut avea mama nevoie. Aceste nevoi păreau să aibă dimensiuni rusești.
Era pentru noi o zi minunată când prindeam pe Fanny inspectându-și comorile: se înșirau dulapuri peste dulapuri și toate aveau un miros încântător.
Conțineau nesfârșite șiruri de sticle de parfum, cutii pline cu „sacheuri”, creme, săpunuri, apă de trandafir, dar nimic care să semene
