la ea cu nicio zi înainte de a o părăsi puterile, când istovirea o sili să se lase de muncă. Acestea trebue să se fi întâmplat primăvara, căci sora-mea „Baby” se născuse în ziua de Paște.
In toamna aceluiaș an, la 15 Noembrie, Nana muri la noi în casă. Nana a fost prima ființă moartă pe care am văzut-o. Ne duseră sus în camera ei, ca să fim de față la o mică slujbă religioasă, cetită la căpătâiul ei. Revăd parcă încă chipul ei, împăcat, liniștit, dar strașnic de sever și grozav de impunător; o străină, și totuși, oarecum tot draga și bătrâna noastră Nana.
N’am nicio idee de vârsta ei de atunci; nouă ni se părea bătrână; cred însă că abia ajunsese la vârsta mijlocie. Am plâns atâta, încât au trebuit să ne scoată din odae, și multă vreme nu ne-am putut mângâia.
Pierderea Nanei era în adevăr dureroasă. Mama, de atunci, nu mai luă pentru noi o adevărată dădacă, ci numai cameriste. Aveam atunci nouă ani, mi se pare.
Soră-mea Ducky declara totdeauna că surioara Bee era un copil atât de răsfățat, numai pentrucă nu avusese niciodată o adevărată nană. Și e probabil că avea dreptate.
Baby Bee era o fetiță neobișnuit de deșteaptă, dar și neascultătoare, și mama, care își iubea peste seamă mezina, niciodată nu arătă față de ea, asprimea cu care ne crescuse pe noi, cele mai mari.
Nu mi-aduc aminte în ce anotimp ne luarăm rămas bun dela Eastwell. E cam nelămurită în mintea mea, legătura între Eastwell și Malta, și nu știu dacă s’a mai întâmplat
