nu vadă cât eram de necredincioasă făgăduelii date.
Nu pot începe povestirea amintirilor mele din Malta, fără a vorbi mai întâi de Clarence-House din Londra, reședința ducelui de Edinburg și la care nu renunțarăm părăsind Eastwell-Park.
Trebue totdeodată să pomenesc de un lucru care lămurește ciudat dualitatea vieții noastre, petrecută după plecarea din Malta, când în Germania când în Anglia. Principele-consort, soțul reginei Victoria, era fratele mai mic al ducelui Ernest de Saxa Coburg.
De ducele Ernest voiu vorbi mai târziu, căci era o personalitate însemnată și de pe acuma aparține într’atât istoriei, încât mă voiu simți îndreptățită să povestesc despre dânsul multe și ciudate istorioare. Aci voiu pomeni numai de faptul că nu avea copii; din care pricină atât ramura engleză cât și cea germană a familiei hotărâse ca al doilea fiu al reginei Victoria, să fie moștenitorul ducelui de Coburg.
Toate acestea, bine înțeles, fuseseră stabilite de părinții tatălui meu fără a se lua părerea lui; nu-l întrebase nimeni, dacă-i era pe plac această hotărâre; se decretase doar de ambele familii că așa va fi.
Din această pricină trebuia ca singurul nostru frate, Alfred, să fie crescut în Germania, deoarece avea să fie mai târziu, principe domnitor în acea țară. Aceasta lămurește, pentru ce am fost așa de des despărțite de Alfred, care nu ne însoți în toate colindările noastre dintre Londra, Malta, Osborne, Rusia și
