neatârnare, pe care au avut‑o și Aromânii în veacurile care au urmat după ocupațiunea turcă.
Încep mai întâiu cu Nânta.
Centrul românismului despre care ne ocupăm îl formează orășelul Nânta, vechea Ἐνώτια. Numele acestui orășel sună cam curios în gura Românilor cari locuesc într’însul. Eu l‑am auzit pronunțându‑se mai mult Nǫntea, iar I. G. v. Hahn, autorul despre care a mai fost vorba, voind să redeà adevărata pronunțare a acestui nume, spune: «Die eingebornen benennen das Dorf genau, wie der Zuruf lautet mit welchem die Lastthiere auf dem grössten Theile der Halbinsel (auch auf den griechischen Inseln) angetrieben werden, und welcher Ndē und fast noch öfter Ndä lautet». In afară de oraș am auzit pronunțându‑se și Nǫnti.
El se întinde, frumos, pe marginea câmpiei prelungite din spre Caragiova la poalele muntelui Kojuh, în dreptul localității numită Zǫna. Locuitorii orașului sunt în cea mai mare parte Români; în afară de aceștia, mai sunt foarte mulți Pomaci și nu mai puțini Țigani. Numărul locuitorilor nu trece peste cinci mii.
Tradițiunea spune că Nânta, ca mai toate comunele românești, erà, pe vremuri, o alcătuire de zece cătune: Nǫntea, Țitatea, Sâm‑Toader, Tomarița, Vacof, Cocște, Roboca, Tǫrliști, Tufca di Tușim și Cusața. Numai după venirea Iurucilor asiatici, ele s’au reunit la un loc, ca să alcătuească orășelul de astăzi. Cu toate acestea, nimic precis nu se poate ști în această privință, întru cât, orașul este vechiu și nici astăzi nu are înfățișarea unei alcătuiri din mai multe comune. Cel mult s’ar puteà crede că Românii din Nânta au venit din cele zece localități ca să locuească în oraș, formând, cu timpul, elementul dominant.
Astăzi, orașul este alcătuit din opt mahalale: Mănăstir, Punti, Prour, Al‑cule (turnul roșu), Băicuș (bufnița), Gorniț, Boz și Beilic sau Ambar, toste pavate cu caldarâm, însă strâmte și strâmbe ca mai toate drumurile din orașele turcești. Dintre aceste mahalale, cea mai populată este Mănăstir, cu biserica Sf. Maria, prefăcută în geamie. In această mahala se țineà pe vremuri, când Românii nu trecuseră la islamism, un bâlciu mare, despre care astăzi n’a mai rămas decât numai amintirea. Mai sunt încă alte trei biserici, prefăcute toate în geamii, dintre care Sf. Maria, numită acum «Prour džamisi» se află în mahalaua Prour: Sf. Dumitru sau «Marea Tichie» în mahalaua Beilic și Sf. Petru în Gorniț. In aceasta din urmă se găsià în timpul stăpânirii turcești și o școală primară cu trei institutori. Elevii obicinuiți a vorbi în limba «vlășească», cu greu se puteau deprinde să învețe turcește.
Intrarea principală în oraș vine în spre miazănoapte; ea este o continuare a drumului ce duce în Lugunța și Birislav. In mijlocul orașului se află o piață numită «La laur», după numele unui platan uriaș care se găsește la intrarea în piață.
Portul Nântenilor este turcesc; copiii umblă îmbrăcați în anteriu de stambă turcească colorată mai mult în roșu, galben și verde, iar
