eu, din convorbirile mele cu Bulgarii megleniți, idiomul lor se apropie foarte mult de acela din Vodena și stă mult mai aproape de limba literară, cel puțin prin accent și lexic, decât dialectele din centrul și Nordul Macedoniei, cum sunt acelea din ținuturile orașelor Ohrida, Perlepe și Scopie. Această preferință pentru limba bulgară a fost observată și de G. I. v. Hahn când spune: «Die Mundart der bulgarischen Mogleniten beider Bekenntnisse (creștini și mahomedani) hat eine eigenthümliche Aussprache, und die Eingebornen sind stolz auf sie, weil sie dieselben für besonders mannhaft ansehen; sie klingt aber für Fremde so komisch, dass sie keinen Mogleniten hören können, ohne zu lachen». (o. c. 261). Dintre Români, în special cei cu stare prefere să vorbească bulgărește. La sosirea mea în Nânta, fusesem primit de fruntașul Abdulà‑bei. După ce m’a plimbat prin tot orașul și m’a condus să văd bisericile prefăcute în geamii, ne‑am oprit la o cafenea din piața orașului. Aci au venit și copiii lui. Cât timp eram amândoi, Abdulà‑bei vorbià cu mine în dialectul meglenoromân; cum au venit copiii, a început să vorbească cu ei bulgărește. La întrebarea mea dacă copiii știu «să pricăjească și vláșeaști» mi‑a răspuns că da, dar că este bine să învețe și bulgărește. Mai târziu am aflat că limba bulgară la fruntașii Nânteni trece ca o limbă de salon, cum ar fi la noi limba franceză sau engleză.
Cu privire la ocupațiunea Nântenilor se spune că, înainte de trecerea lor la islamism, ei erau oameni foarte muncitori și harnici, ocupându‑se cu agricultura, ca și frații lor din celelalte comune românești. Foarte mulți din ei se ocupau încă din timpurile cele mai vechi și cu olăria, o meserie cu care unii dintr’înșii se îndeletnicesc și astăzi. După trecerea lor la islamism, aproape mai toți au devenit «bei». Acești bei, la început, nu erau decât niște ucigași de rând care se îndeletniceau cu prădarea avutului și hrăpirea țarinelor de la Românii așezați în satele cele mai apropiate de Nânta, cum sunt Lugunța și Birislav. Mai târziu, îmbogățindu‑se cu avutul străin, au ajuns bei în înțelesul mai nou, cel obișnuit în întreaga Turcie europeană, de trântor, care, fără să lucreze, se mulțumește cu puținul venit ce primește din crâmpeele de țarini ce i‑au mai rămas de la părinți.
O caracteristică a beilor mai cu dare de mână din Nânta este și aceea că întocmai după cum beii aristocrați din Turcia fac lux de un personal de serviciu extraordinar de mare, ales din Turcii mai săraci, ei au pe la casele lor numeroase familii de Țigani[1]. Aceștia toți sunt creștini ortodocși și la botez, cununie și îmmormântare, se slujesc de preoții bulgari din Tușim. Ei nu lucrează decât vara, o singură lună,
- ↑ Țiganii din Nânta sunt, după cum mi‑a comunicat Abdulà‑bei, împărțiți la următorii bei: Asan‑bei di Agoş‑aga are 5 familii; Ahmed‑bei di Agoş‑agà 4; Ibraim‑bei di Gazi 5; Abdul‑aga di Mătšcatu 6; Suliman‑bei di Ali‑begce 2; Suliman‑bei Ticfinicu 6; Bina di Manifs‑bei, care a avut și un băiat la Școala Comercială din Salonic, una singură familie.
