aproape 820 de lei vechi — sumă mare pentru acele vremuri, în schimbul căreia li se lăsà libertate deplină în administrația pe care ei o apucaseră de la moșii lor, înainte de venirea Turcilor în acele părți.
Mai târziu, devenind traiul și mai greu, Nântenii nu mai voiră să plătească nici această sumă. Ceva mai mult, ei nu numai că nu plăteau, dar mai omorau și pe cei însărcinați cu strângerea «beilicului».
Coniarii, care de mult așteptau un prilej ca să‑și răsbune pe Nânteni, se hotărîră să pornească în contra lor, forțându‑i sau să treacă la islamism, sau să părăsească orașul. Însă această încercare a lor nu puteà reuși, deoare ce Nântenii, care știau ce‑i așteaptă, luau toate măsurile de pază, ca să prevină orice atac neprevăzut. Atunci Coniarii au recurs la alt mijloc. Având dreptul să se așeze în satele creștine, două trei familii dintre cele mai de seamă s’au așezat cu locuința în Nânta. Mai târziu, după aceste familii au venit și alte, astfel încât, în scurtă vreme, numărul Turcilor stabiliți în Nânta se ridicase aproape la 30 de familii. Scopul Turcilor erà ca să facă Nântenilor tot felul de neajunsuri. De fapt, de la așezarea lor, nu treceà zi fără să se întâmple vreun omor.
Episcopul din Nânta, bănuind că scopul Turcilor erà ca să facă pe Nânteni să îmbrățișeze islamismul, în prima zi din săptămâna mare a Paștelui s’a consfătuit cu căpitanul orașului și cu apărătorii lui, hotărînd ca să se lupte până la unul, în cazul când Turcii din Nânta ajutați de cei din Caragiova, îi vor silì să treacă de partea lor. Nu trecură decât numai câteva zile după aceasta și în Dumineca următoare, în prima zi de Paști, pe când poporul se aflà adunat în cele patru biserici, orașul a fost înconjurat de Pomaci, reușind o parte din ei să pătrundă înăuntru, spre a se uni cu Turcii Nânteni. După aceasta, au înconjurat biserica cea mare, care nu poate fi decât geamia «Tichia Mare», în care se aflà și episcopul, amenințând pe acei cari se găsiau în interiorul bisericii, că îi vor măcelărì pe toți, dacă nu vor primì să îmbrățișeze legea mahomedană. In împrejurările acelea, Românii, în frunte cu episcopul lor, au fost nevoiți să se supună, trecând de partea Turcilor.
Dacă există o oarecare nesiguranță asupra zilei când s’a întâmplat acest eveniment, în schimb, un lucru se știe sigur și anume, că în momentul trecerii lor la islamism, ei se aflau în biserică și că, împreună cu ei, se găsià și episcopul. Despre acest fapt ne vorbește și G. I. v. Hahn, susținând că episcopul a fost acela care i‑a îndemnat pe Nânteni să treacă la islamism. «Der Uebertritt der Notjaner zum Islam soll erfolgt sein auf Anlass des Erzbischofs selbst, der damals dort residirte und zugleich mit seiner Heerde übertrat». (o. c. p. 262).
Despre episcop, care, mai târziu, căindu‑se de fapta săvârșită, a voit să se reîntoarcă la creștinism și a fost omorît chiar de către Românii Nânteni turciți, se spun multe. Părerea care s’ar apropià mai mult de adevăr ar fi, că el, după ce a trecut la islamism, n’a fost lăsat în
