După ce Nânta a fost turcită cu desăvârșire, limba românească a început să fie înlocuită treptat prin limba bulgară, în urma încuscririi Nântenilor cu Pomacii din Caragiova. Pătrunderea limbii bulgare a mers așà de departe, încât, după câte am putut aflà de la Nânteni și în special de la fostul meu elev Hasan Ibraim, limba română se vorbește aproape numai în familiile sărace, și, mai rar, la Românii cu stare. Aceștia, după cum am spus, prefere să vorbească în limba Bulgarilor pomaci, introdusă în casă de soțiile lor bulgăroaice.
In afară de aceasta, după trecerea Nântenilor la islamism, prigonirile Turcilor din ținutul Caragiovei, în contra Românilor din celelalte sate au început să devină din ce în ce mai îndârjite, De astădată Românii trebuiră să se apere nu numai de Turci, dar și de frații lor păgâni. Și ar fi împărtășit poate și ei soarta lor, dacă, după cum vom vedeà la descrierea comunei Oșani, profitând de faptul că comunele lor erau ceva mai departe de satele turcești, și atacurile Turcilor și Românilor turciți nu‑i puteà surprinde așà de ușor, ei nu s’ar fi luptat vitejește pentru lege. Când nu mai puteau rezistà, atunci, în loc ca să‑și părăsească credința, ei se refugiau în comunele bulgărești așezate și mai departe de ținutul Caragiovei, unii trecând Vardarul în Strumița și Știp, alții luând drumul în spre satele Radomir, Ramna, Gorgop etc., lăsând în urma lor pustii case, țarini și tot avutul lor. Așà îmi povestiau bătrânii, singurii care mai puteau vorbi românește, din comuna bulgarizată Barovița, că s’ar fi întâmplat cu comunele odată românești, dar astăzi complet bulgarizate: Coinsco, Leascova, Cornișor (pe carta statului major austriac «Gornișor») și Sirminina.
Acești Români refugiați rămâneau în comunele bulgărești câte 40 și 50 de ani, și numai după aceasta se reîntorceau la căminurile lor, însă deastădată numai ca iobagi, ca să le lucreze Turcilor țarinile lor hrăpite. In afară de aceasta, acești Români veniau cu feciorii lor însurați cu bulgăroaice, care aduceau, împreună cu limba, și obiceiurile bulgărești. Aceste femei care nu știau și nu voiau să vorbească românește, au introdus limba bulgară, cu timpul, în așà măsură, încât după puțină vreme, satele în chestiune trebuia să se bulgarizeze. Așà s’a întâmplat cu comunele citate mai sus; astăzi doar tipul locuitorilor acelor comune ne mai arată că odată ei au fost Români.
Românii care au rezistat mai mult atacurile turcești, și nu s’au refugiat decât în foarte puțin număr din comunele lor în care se găsesc astăzi, sunt aceia care și‑au păstrat încă până în zilele noastre graiul românesc. Dintre comunele românești, singurul centru care a adus lupte în contra prigonitorilor, numai cu o sută de ani și mai bine înainte, până când numai la urmă de tot, în niște împrejurări cu totul grele, a trebuit să se închine, de bună voie, chesegiului bei din Ienige, Ahmed‑Aga, este comuna, despre care vom vorbi în cele ce urmează, Oșani.
Comuna Oșani, face parte din ținutul deluros al Meglenului. Cu toate acestea, întrucât este așezată în partea de Vest a câmpiei
