țineà mai multe zile dearândul. Și deși petrecerile se făceau în curtea și cerdacurile mănăstirii, nu de puține ori asistau la ele și Nântenii, obișnuiți încă pe când erau creștini să vină la o astfel de sărbătoare.
De mănăstirea aceasta se leagă foarte multe amintiri din luptele Oșeniților duse în contra Turcilor și Nântenilor, pentru apărarea neatârnării lor în administrație, neatârnare moștenită încă înainte de venirea Turcilor în Europa. Și fiindcă închinarea comunei nu datează decât de un veac și mai bine, nu voiu trece la celelalte comune, până când nu voiu arătà, pe scurt și cu caracterul informativ al unei simple tradiții cari nu trebuie să se piardă, tot ceeace am aflat de la bătrâni care își aduceau aminte de spusele părinților și străbunilor lor, cu privire la felul cum această comună a știut să‑și păstreze neatârnarea, vreme mai îndelungată decât celelalte comune, și împrejurările în care a trebuit să capituleze, cerând apărarea beiului din Ienige, Ahmed‑aga‑Chesegi, în schimbul închinării.
După trecerea definitivă a Nântenilor la islamism, comunele românești, ca să scape de prigonirile acestora, au fost nevoite a trece sub protecția unui bei din vremurile acelea. Acesta își luà asupră‑și apărarea comunei, care devenià proprietatea lui; în schimb, locuitorii comunei se obligau să plătească, anual, o dare în natură, constând din cereale, lână, unt, ouă ș. a. Dintre acestea numai comuna Oșani nu s’a închinat prea de timpuriu și a rezistat, după cum am spus, mai multă vreme.
Pe atunci comuna erà apărată de un căpitan a cărui faimă ajunsese până la Salonic. Autoritățile din Ienige, de care depindeà Oșani, nu vedeau cu ochi buni rezistența și bravura Oșeniților, de aceea au pus ca premiu o sumă de bani pentru acela care va izbutì să‑le aducă capul la Ienige.
A trecut multă vreme și nimeni n’a putut să se învrednicească pentru obținerea acestui premiu. Mai târziu, un Nântean a recurs la o înșelătorie ca să poată pune mâna pe căpitan. El a omorît mai întâiu, cu cunoștința autorităților din Ienige, doi pomaci, vrăjmași de moarte ai Oșeniților. După săvârșirea crimei s’a refugiat la Oșani, rugând pe capitanul comunei să‑l primească sub ocrotirea lui. Acesta, fără să stie ce‑l așteaptă și ținând seamă de faptul că Nânteanul ucisese pe doi din vrăjmașii lui, îl primi și cu timpul ajunsese prietenul său nedespărțit. Dar nu trecù multă vreme și, într’o seară, pe când amândoi se întorceau acasă de la o petrecere, Nânteanul profitând de faptul că căpitanul erà amețit de băutură, l‑a ucis și în aceeaș noapte i‑a dus capul la Tenige. Cu moartea căpitanului, Oșeniții pierdeau pe unul dintre apărătorii lor cei mai aprigi. Deacum înainte atacurile Nântenilor uniți cu Pomacii din Caragiova se repetau mai des, până când, Oșeniții ne mai putând răbdà relele ce le pricinuiau, s’au hotărît să‑și răsbune. Momentul cel mai nimerit pentru aceasta erà ziua de Sfântul Mihail din acelaș an.
