In această zi, pe lângă familiile Românilor din Oșani și din celelalte comune românești, mai veniseră la mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail încă vreo doisprezece Nânteni. Oșeniții i‑au primit bine, dându‑le de mâncare și găzduindu‑i în camerile cele mai bune. In spre seară, s’a iscat o mică neînțelegere între aceștia și câțiva Oșeniți, neînțelegere care a degenerat în ceartă și în cari Nântenii au omorît un Român. Oșeniții, bănuind că aceasta este numai o cursă, au sărit asupra Nântenilor și, după o luptă de o jumătate de oră, toți Nântenii au fost uciși, parte în curtea mănăstirii, parte, și mai ales aceia cari scăpaseră afară, la localitatea numită Rǫpa di Buduvlachi, acolo unde începe coborîșul în drumul spre Birislav.
După aceasta, toți Românii au plecat prin comunele lor, iar cei din Oșani știind ce‑i așteaptă, s’au dus și mai repede ca să ocupe întăririle în comună.
Nântenii din oraș, cum au luat de veste despre groaznicul măcel de la mănăstire, a doua zi s’au sculat cu mic cu mare înarmați până în dinți și cu Hogea‑arap în frunte au pornit spre Oșani. Indată ce au ajuns aproape de comună, s’au îndreptat mai întâiu în partea numită Valea di umă. Acì s’a dat prima luptă, în care Nântenii au pierdut aproape jumătate din ai lor. A doua zi, pierzând și pe Hogea‑arap, au fost puși pe fugă și o bună parte dintr’înșii uciși la Ceșma‑albă, aproape de Nânta. Când am trecut pe acolo spre a mă duce la Nânta, și am întrebat pe chirigiul meu Trifon din Cupa, ca să‑mi spună ce sunt pietrele acelea așezate în formă de morminte turcești, «sa groburli lu năntenil’ tăltšǫț di ușinețil’» mi‑a răspuns băiatul.
Izbânda Oșeniților băgase spaimă în Turcii din împrejurimi. Erà singurul sat din tot ținutul Meglenului către care erau îndreptate zi și noapte privirile Coniarilor, Pomacilor, dar mai ales ale Nântenilor. Și cu toate că în acelaș an s’au făcut mai multe încercări ca să‑i surprindă, noaptea, pe nepregătite, Oșeniții nu s’au lăsat și au continuat să înfrângă orice lovitură venită din partea lor. Dacă cu toate acestea, mai târziu, a trebuit să împărtășească și ei soarta celorlalte comune închinate, aceasta au făcut‑o siliți de alte împrejurări.
Cu o sută de ani și mai bine înainte, comuna Oșanii duceà lipsă de apă. Apa de astăzi de la cele «șapte făntǫń» a fost adusă mai târziu de la «Șoputu popăl’ă» (fântâna popii), un izvor din mijlocul drumului ce duce la Leascova. Fiindcă pe atunci când voiau să aducă apa în sat, le lipsiau banii pentru cheltuelile de transport, Oșeniții se împrumutaseră cu zece pungi (o pungă erà de 500 de piaștri), adică cincizeci de lire turcești, de la un oarecare Nântean Șunia‑aga, cu jurământ ca să‑i înapoeze banii cu dobânda cuvenită după un răstimp de cinci ani. Cum însă acest împrumut fusese făcut cu un an înainte de cele întâmplate la mănăstirea Sf. Mihail, după aceasta Șunia‑aga împins de Nânteni, n’a mai vroit să aștepte termenul stabilit, și amenințà pe Oșeniți cu distrugerea comunei, dacă nu‑i vor înapoià imediat suma împrumutată. In împrejurările acelea, Oșeniții fiind lipsiți de
