de la arderea mănăstirii vechi până la clădirea celei noui, obținem anul 1790, anul când a fost arsă vechea mănăstire.
După Oșani, comuna care face parte din ținutul Meglenului este Birislav (Birislau).
Este un mic cătun așezat la Nord‑vest de Oșani, la o depărtare de vreo 4—5 km., situat la poalele nordice ale muntelui Paic, între râurile Uscai și Valea‑mari. El este închinat la mai mulți stăpâni Nânteni, care se poartă foarte neomenos cu bieții Români. In urmă de tot, înainte de răsboiul balcanic, mulți Birislăveni și‑au răscumpărat casele și țarinile lor.
Despre originea acestui cătun, se spune că el este mai nou decât toate celelalte. La început, Românii erau stabiliți în localitatea cunoscută sub numele de Țitati, care se află situată deasupra cătunului, la o depărtare de două mii de metri. In această localitate, se găsesc, de fapt, ruine și alte rămășițe, din care nu se poate aflà cu siguranță, numele orașului care a existat odată.
Intregul cătun nu cuprinde mai mult de 60 de case, cu un număr de cel mult 500 de locuitori.
Ceva mai în spre nord de Birislav și la o depărtare numai de trei km. se găsește a treia comună, afară de Nânta, situată în Caragiova, numită Lugunța (sau Lundzíń). Ea se află așezată pe coastele muntelui cu acelaș nume, între râurile Valea‑mică și Valea‑mari.
Ca și Birislav, tot așà și Lugunța, pe vremuri, erà situată ceva mai sus, formând o alcătuire din trei cătune așezate unul lângă altul: Lescova, Letnița și Lugunța. Mai târziu, unindu‑se ele la un loc, probabil tot de teama Turcilor, a fost închinată unui bei, al cărui nume nu se cunoaște. Atâta se știe că, cu câteva decenii înainte, comuna erà moșia unui oarecare Rifat‑bei, care o moștenise de la părinți. Acesta, mai pe urmă, a vândut‑o bancherului ovreiu din Salonic, Saul Modiano. In vremea primei mele călătorii (1909), ea se găsià în stăpânirea unui Turc coniar din Maiadà de lângă Ghevgheli, al cărui nume mi‑a scăpat. Mai târziu, cea mai mare parte a locuitorilor și‑a răscumpărat casele și țarinile lor, așa că, acum, trei sferturi din comună este proprietatea Românilor. Ca mai în toate comunele mai mari, și în Lugunța, se găsesc câteva case turcești ajunse în mâna Românilor, în care locuiau odată Turci coniari, cu scopul ca să îndemne pe Români să treacă la islamism.
In Lugunța sunt două biserici: «Džoasa‑băsearică» care este aproape pe jumătate clădită în pământ, din cauza vechimii și mai ales a râului care inundă în fiecare an, și «Sfeti Nicola» mult mai frumoasă decât cea dintâiu. In timpul călătoriei mele, în cea dintâiu se slujià în românește, iar în a doua în grecește. După un an, când în toate satele din Meglen, nu existau decât școli și biserici românești, Românii au reușit să oficieze slujba bisericească în românește și în «Sfeti Nicola».
Numărul caselor nu trece peste 135, cu 1350 locuitori.
