răspândiți în Macedonia, însă originari din Pind. Dintre vocale, e neaccentuat nu trece în i, când se află la sfârșitul cuvintelor: carte, frate (nu carti, frati). După ț și dz apare i ca î: țîn (teneo), dzîc (dico), nu însă și după ș: arșine, ași (nu arșîne, așî). Viitorul se formează cu va să (va s‑ lncredz, nu vai lucredz), deasemenea gen.‑dat sg. la substantivele feminine, se declină cu articolul pus în urmă: featil’ei, (nu și ali feate) etc.
Ocupațiunea locuitorilor este păstoritul. Livezile întinse care se găsesc împrejurul comunei dau cel mai bun nutreț pentru turmele Aromânilor. Intre anii, înainte de răsboiul balcanic, Românii din Livădz vindeau pe piața Salonicului 100.000 ocale brânză de oaie și 100.000 ocale de cașcaval. Deasemenea untul cel mai bun care se desface pe piața Salonicului este acela din Livădz, pe lângă cantitatea mare de unt care se aduce și din regiunea Veriei. De aceea situația materială a tuturor Românilor din această comună este dintre cele mai bune.
In Livădz există două biserici: una în care se făceà slujba în limba română și alta, care aparțineà Aromânilor cu sentimente grecești, în care se cetià în grecește. Astăzi, după câte mi s’a spus, toți Români sunt siliți să învețe numai carte grecească.
In timpul iernii, Aromânii din Livădz pleacă cu turmele în regiuni mai calde; cei mai mulți se așează în satele din împrejurul Salonicului. Fiindcă femeile acestor Aromâni se ocupă cu prelucratul lânii, la Salonic există o mică piață, pe o stradă lăturalnică al marelui bazar, în care, în fiecare zi de târg, Aromâncele din Livădz vin ca să‑și vândă tot produsul lor de muncă din timpul iernii, constând din velințe, flocate, șaiac și ciorapi.
Ca înfățișare, Aromânii din Livădz, așà cum i‑am cunoscut vreme îndelungată la Salonic și i‑am văzut și la ei acasă, par piperniciți și mai puțin robuști decât restul Aromânilor. Sunt și printre ei oameni voinici, însă dintre aceștia se găsesc mai rar; cei mai mulți sunt scunzi și supți la față. Cauza acestei degenerări nu mi‑am putut‑o explicà decât numai din faptul că ei se însoară prea de timpuriu. In Livădz băieții se însoară de la 14 și 15 ani. Fetele se mărită ceva mai măricele, de la 17 până la 21 de ani, pentrucă altminteri n’ar fi bune de lucru. După câte m’am putut informà la fața locului, însurătoarea băieților așà de timpurie se face doar mai mult pentru ca părinții băiatului să aibă, în casă, un om de lucru mai mult. In intervalul de zece ani cât am funcționat ca director și profesor la școala superioară de comerț a României la Salonic, mi‑au trecut mulți elevi originari din Livădz. Că aproape toți îmi veniau logodiți încă din clasa întâi comercială, aceasta nu‑mi erà deloc surprinzător, pentrucă știam că logodna celor mai mulți se făceà cu prilejul vreunei petreceri între părinți, la un pahar de vin. Dar că printre ei erau unii însurați, aceasta, la început, îmi păreà foarte ciudat. Ca să citez un caz concret despre acest fapt, adaug că elevul Mișu Tașcu, s’a înscris în clasa II‑a comercială
