prepară numai spre vânzare. Lumea bea numai apă, așà după cum se obișnuește, în cea mai mare parte, și la Aromâni.
Portul Meglenoromânilor se deosebește de acela al Aromânilor și se aseamănă mai mult cu portul Bulgarilor din Caragiova, fără însă să fie acelaș.
La bărbați portul constă dintr’o cămașă lungă care ajunge până la genunchi. In timpul iernii se poartă sub cămașă și o flanelă groasă de lână lucrată acasă. Peste cămașă se poartă un fel de jiletcă sau pieptar, fără mâneci și desfăcută bine în partea de dinainte, în forma unei fermeneà, brodată pe la margini cu găitan, alb, negru sau roșu. La mijloc se încing cu un brâu de lână de coloare închisă. Peste pieptar se poartă, când este mai răcoare, și o sarică neagră numită sucardi; alții mai bătrâni poartă și un fel de dulamă mai lungă, tot de lână, numită cupăran. La picioare, în timpul verii, cei mai mulți poartă numai izmene, făcute din aceeaș pânză ca și cămașa. Copiii încep să poarte izmene abià de la vârsta de 5 ani. Prima pereche de izmene o primește copilul de la moașa. Aceasta, după ce i le coase, merge sub un gutuiu, într’o anumită zi din săptămână (lunia sau joia) și‑i trece brăcinarul prin îndoitura de sus a izmenelor, după aceea i le aduce acasă. Alții poartă peste izmene și un fel de nădragi numiți brivinec (binivrec, birnivec, bruvinec, bărnăvrec) răspândiți în tot Balcanul și cunoscuți și sub numele de betšfi. Când acestea din urmă sunt împletite din lână, nu din șaic, atunci poartă numele de dzivri. De la genunchi în jos se poartă cioareci, iar pe picior ciorapi de casă și ghete sau opinci. Desculț nu umblă nimeni nici în timpul verii.
Pe cămașă nu se vede nici un fel de brodărie pe la mâneci sau în partea de jos, nici măcar când lumea este îmbrăcată în haine de sărbătoare. In cazul acesta, bărbații poartă cel mult un džibădan peste cămașă, așà cum am văzut că poartă și Românii din Nânta.
La femei îmbrăcămintea este ceva mai împodobită.
In zile de sărbătoare fetele poartă pe cap un fel de disc mic, potrivit după mărimea capului, care este de cele mai multe ori de argint sau de metal amestecat, numit tas sau tipilǫc și susținut de un burghic sau ac. La marginea de dinaintea tipilǫcului se înșiră unul sau două rânduri de bani de argint, așezați bine unul lângă altul, așà încât marginea de jos să ajungă până la frunte. Dedesubtul tepilǫcului, părul de dinainte se lasă în șuvițe numite pirușani, dintr’o parte și alta a frunții, cadrând frumos cu ochii și sprâncenele, apoi se trece după urechi. La spate părul se lasă împletit în cosițe dintre care, împletitura cea mai deasă este în măsor; la cele mai tinere părul cade și neîmpletit. Cele mai multe poartă și flori pe cap, pe lângă urechi, iar de urechi atârnă, la unele, minghiș «cercei» de răzint «argint», legați unul de altul, pe după cap, cu o ață de fir sau de argint numită minghișarnic. Cu acestea se completează, la fete, întreaga coafură a capului.
Femeile, și în special cele mai bătrâne, în locul discului, poartă pe cap o bucată de postav, de cele mai multe ori brodată sau chiar înși‑
