din crucea pe care a fost răstignit Christos (bulgărește: česno‑dărvo) se face o prescure în care s’a pus din acest lemn sfânt și se duce la biserică. Bolnavul se vindecă numai decât, afară numai dacă omul a fost prea păcătos și Domnu nu va si jută (Dumnezeu nu vrea să ajute), sau a fost prea bun și Domnu la vicăi̯asti (Dumnezeu îl chiamă în cer).
Mari ravagii face deochiul. Dacă, peste zi, a dormit vreun băiat sau vreo fată afară, în curte, și s’a deșteptat cu dureri de cap sau cu călduri, de sigur că au fost deochiați. Copiii mai mici cari nu știu să spună ce‑i doare, chiar atunci când sufere de friguri, de gălbenare, de diaree sau de orice altă boală bine cunoscută, sunt victima deochiului. De aceea pruncii, până când încep să umble, nu prea se scot afară, ca să fie văzuți de ori și cine, pentrucă imediat sunt deochiați. Dacă însă, din întâmplare, dă cineva de un prunc, îl scuipă ușor, numaidecât, ca să nu fie deochiat. Pruncul poate fi deochiat și în somn. Când se deșteaptă noaptea în țipete, sau nu doarme toată noaptea plângând, din cauză că este strâns ca un maiu în o mulțime de scutece de lână și bietul prunc nu mai poate de căldură, el suferă tot de deochiu. De aceea, la culcare, mama are grija ca să‑l scuipe pe obraz, spre a nu fi deochiat. Leacul deochiului sunt descântecele. Din acestea Meglenoromânii cunosc multe.
In familie domnește încă felul de vieață patriarhală. Părintele este mai mare peste toți. Respectul față de părinți este cum nici nu se poate închipuì mai mare. De obiceiu, băieții după ce se însoară, nu se despart de părinți ci stau laolaltă, cât timp trăesc bătrânii, chiar atunci când frații ar fi numeroși. Intre băieți și fete, cei dintâi sunt mai menajați. Nevestele tinere trebuie să asculte de bărbați, dar mai cu deosebire de socru și soacră. Dimineața când se deșteaptă bătrânul, este destul să facă puțin sgomot, sau, în cazul cel mai imperativ, să tușească, și nora mai mică sare numai decât din așternut, ca să vadă de ce are trebuință socrul: să‑i ajute la spălat, la îmbrăcat sau la orice altă trebuință.
Raporturile între rude sunt strânse printr’o iubire reciprocă și mai ales prin respectul ce se arată celor mai în vârstă. Vizitele între rude și prieteni se fac duminecile, după biserică, și în zilele de sărbătoare. In drum lumea se salută cu bună zuu̯a, bună seara, la care se răspunde, de obiceiu bun la Domnu, adică «bine să găsești de la Dumnezeu». Când ajunge cineva în casa cuiva, salută cu iriț ghii̯ (fiți vii, adică sănătoși) sau, și mai obișnuit, bini vi flǫm (bine v’am găsit), la care i se răspunde bini viniț (bine ați venit) sau să da Domnu (să dea Dumnezeu). După ce oaspetele, sau, dacă sunt mai mulți, oaspeții se așează, oamenii din casă care îi așteaptă, îi întâmpină din nou cu bini viniț. După aceasta fiecare din membrii familiei casei întreabă, pe rând, pe oaspeți, de sănătatea fiecăruia dintre cei de față, precum și de sănătatea celora de acasă. Oaspeții răspund mulțumind la fiecare întrebare, și pentru toți câți întreabă. La plecare, se despart cu bună privideari (revedere bună),
