rămăneț cu sănătati sau cu Domnu (rămâneți cu sănătate sau cu Dumnezeu).
In cazul când raporturile între membrii familiei, între rude sau prieteni se răcesc și se ajunge chiar la ceartă, Meglenoromânii știu să înjure și să blesteme ca mai toate popoarele balcanice, afară de Greci și de Sârbi cari rămân neîntrecuți. Ca și la Aromâni, la înjurături, sfinții și lucrurile sfinte rămân neatinse. In schimb, se întrebuințează toate expresiunile posibile pentru blesteme. Mama spune copilului: li̯utnicu sub tini (să‑ți rupi gâtul), sau frǫnzi‑ț li̯utnicu (să‑ți frângi gâtul), sau frǫnzi‑ț gușa di u̯a (să‑ți frângi gâtul de aici), adică pleacă de aici, pentru cea mai mică supărare. Când vina este ceva mai mare, atunci urmează altă serie de blesteme: dalacu s‑ti bată (să te bată dalacul), tšuma s‑ti bată (bătute‑ar ciuma), strel’a s‑ti cură sau ustrălu sau ustrălu s‑ti bată (trăznetul să te curețe, să te lovească), di Domnu si afli (să te bată Dumnezeu), focu s‑ti ardă, da ni‑ti ardiri (focul să te ardă, arde‑mi‑te‑ar); tšănușă s‑ti faț (să te faci cenușă) ș. a. La străini: moartea s‑ti bată (să dea moartea în tine), stiva si nu ți si știi̯ă (nimeni să nu știe de urma ta), si nu zănvărteș fămeal’ă (să nu apuci să ai copii în casă), di fămeală s’‑nu ti zăbucur (să nu apuci să te bucuri de copii), un ai și s‑nu l‑ai (un singur copil ai și să nu‑l mai ai). Toate expresiunile cu dalacu, ustrălu și stiva se găsesc și la Bulgari.
In ce privește sentimentul religios, Meglenoromânii sunt mult mai aplecați spre lucrurile sfinte decât Aromânii munteni. De aici se explică, în parte, de ce în Meglen avem mai mulți preoți care câteodată trec și în bisericile aromânești. Deasemenea cântăreții cei mai buni se găsesc tot în Meglen. Se înțelege însă că toată religiozitatea lor constă în a se duce duminicele și sărbătorile la biserică și în a țineà cu sfințenie posturile de peste an. De altfel, nici nu se găsește cineva care să‑i învețe mai mult. Cultura bisericească a preoților constă în cunoștința cântărilor de trebuință la slujba din biserică și la rugăciunile ce trebuie să le rostească la naștere, cununie și moarte. Toate acestea preoții bătrâni le‑au învățat la Sfântul Munte; cei mai tineri sunt hirotonisiți din simpli cântăreți.
In condițiunile acestea, se înțelege că poporul înoată în cea mai cumplită ignoranță. Din cauza aceasta, cele mai neînsemnate întâmplări din vieață își găsesc explicația în domeniul fantaziei; iar superstiția este cheia care desleagă toate tainele naturii. Dacă ți se pierde o vită și nu o poți găsì, caută o potcoavă și pune‑o în foc pentruca vita să nu fie mâncată de lupi. Dacă ieși cu copilul la plimbare și nu vrei ca să ți se îmbolnăvească de deochiu, pune‑i un ciorap pe dos; dacă este mai măricel și poartă izmene, pune‑i izmenele pe dos, căci atunci poți fi sigur că n’are să i se întâmple nimic. Nu trebuie să ieși în timpul nopții cu copilul în brațe afară. Dacă ieși, bagă de seamă pentru ca copilul «si nu si cată la umbră ăn zid», adică să nu se uite în zidul din față la lumina lunii, pentrucă vede «umbra» care poate să‑i aducă moartea. Frica de umbră este răspândită peste tot în Macedonia la
