Aromâni, Greci, Bulgari, Sârbi, Albanezi[1]. Când vântul suflă așà de tare încât ridică și strașinile de pe case, e semn că moare cineva. Nu‑i bine să scoți plugul la arat în toate zilele de lucru din săptămână. Marțea nu este bine, pentrucă este zi fără noroc; miercurea și vinerea nu sunt zile bune; nu rămân decât lunia, joia și sâmbăta, singurele zile când poți muncì fără frică, și, mai ales, când poți pornì pe drum, în călătorie, fără să ți se întâmple vreo nenorocire.
In miezul nopții, dacă auzi ceva sunând prin casă și în curte, și, sculându‑te să vezi cine este, nu dai de nimeni, atunci să fii sigur că este vampiru. Credința în vampir este răspândită în toată Peninsula Balcanică. La Meglenoromâni vampirii nu se arată numai noaptea, dar chiar și ziua. Sunt mulți care l‑au văzut în forma unui cotoiu, cu ochii aprinși ca de foc, coborîndu‑se prin coș în ogiacul casei și când au țipat la lume, ca să le vină într’ajutor, el a și fugit. Alții l‑au văzut ca un lup sau ca un câine. Cei mai mulți, însă, l‑au văzut, noaptea, sburând ca liliacul. Sunt vampiri cari provoacă mare mortalitate printre săteni. Domnul Popatanasi T. din Huma îmi spuneà că, în timpurile mai vechi, mulți se mutau dintr’un sat într’altul, din cauza vampirului. Mulți vampiri spintecau oameni și le duceau mațele în pădure; alții veniau noaptea îi ridicau din pat și plecau cu ei prin munți.
Se crede că vampirul iese noaptea din mormântul unui om păcătos. In foarte multe cazuri se întâmplă ca monstrul să nu fi fost păcătos, ci numai din cauza că, atunci când l’au condus oamenii la groapă, întâmplarea a făcut ca să treacă pe deasupra lui vreo viețuitoare. In cazul acesta sfânt să fie și tot se preface în vampir. De aceea acei care conduc la groapă pe câte un mort care, timpul cât a trăit, a făcut multe păcate, se uită cu ochii în toate părțile, ca să nu treacă ceva pe deasupra lui, căci atunci, peste noapte îi și vizitează vampiru pe cei mai superstițioși, sunându‑le pe la use, aruncând vreo piatră prin ogeac în vatră, sau chiar trăgând de colțul plapomei sau al țolului cu care se învelesc.
***
Toate obiceiurile sunt legate de sărbătorile mari de peste an. La sărbătorile Crăciunului rolul principal îl joacă bǫdnicu. In ziua de 24 Decemvrie fiecare casă se îngrijește, ca să‑și aducă din pădure câte o buturugă, ceva mai mare, pentrucă trebuie să ardă, în vatră, din seara de ajun a Crăciunului până la Bobotează. Această buturugă se chiamă bǫdnic. In acelaș timp, femeile prepară masa de post pentru cină și o turtă în care se pune un ban de argint. Cum a început să se însereze, masa se pune gata. Atunci bărbatul ia bǫdnicu în brațe, femeia sinii̯a (masa, turc. sini, bg., sârb sinija), care de cele mai multe ori este o tipsie de aramă, cu turta, mâncările și mai multe feluri de fructe puse pe ea, și, împreună cu copiii din casă, ies în aric (curte), ca să
- ↑ C. Jireček, Geschichte der Serben p. 163; Hahn, Alb. Stud. I 162.
