După toate acestea se hotărăște logodna. Ea se face, de obiceiu, după o lună sau cel mai târziu după trei luni, de la schimbarea bileagurilor; sunt cazuri în cari logodna se face chiar în ziua de schimbarea bileagurilor.
Logodna se face fără preot în casa miresii și de obiceiu seara. După ce toate rudele și prietenii mirelui s’au strâns în casa lui, ei iau un bardac de rachiu și o oală de vin și pornesc cu toții să se ducă acasă la mireasă. Mirele rămâne acasă și petrece cu câțiva prieteni. Dacă fata este din alt cătun, atunci pleacă cu toții călări, împușcând pe drum până ce ajung la fată. Acolo sunt întâmpinați tot cu împușcături venite din partea rudelor miresii.
In timpurile vechi erà obiceiul să se facă câte o pugatšă din partea mirelui și a miresii, care se ungeà cu miere, ca să fie dulce și peste ea se puneà un ban și mai multe rămurele de măr. Astăzi, după câte mi s’a spus, nu se mai face așà ceva. Pugacia mirelui este purtată la casa miresii de către o fată de 15 sau 17 ani.
Dacă rudele și prietenii mirelui sunt opriți la masă, ceeace se întâmplă foarte rar, atunci înainte ca să înceapă să mânânce, ei cer să li se aducă pugacile, pe care tatăl mirelui și acela al miresii le rup, apucând unul dintr’o parte și altul din cealaltă parte. In momentul acesta toți ceilalți ies afară și trag cu pistoalele până ce aud împușcături venind din partea mirelui și a prietenilor săi care se găsesc în tovărășia lui. Acesta este semnalul ce se dă sătenilor că s’a săvârșit logodna.
După ce se termină obiceiul acesta, tatăl mirelui scoate o băsmăluță roșie în care se găsește anșărătura (o salbă făcută dintr’un fir de mătase pe care sunt înșirați mai mulți bani, de obiceiu vechi: țănțic, cară‑groșă, (piastru) furlinchi, duglă (bulg. dubla, arom. dublone, dăblone), mumudii (arom. mahmudie) etc., și le dă tatălui fetei. Acesta, după ce le arată la toți cei de față, chiamă pe fată și i‑o dă zicându‑i «si‑u porț cu sănătati». Ea mai întâiu îi sărută mâna și apoi o ia și se duce să aducă darurile pregătite pentru rudele și prietenii mirelui care se alcătuesc din «beati cu tufț, șa cum poartă cupilașil’» și ciorapi. Mirelui, care din momentul acesta se numește rămasnic, îi dăruește un brâu, o pereche de beati și ciorapi umpluți cu tšudi, tot felul de zaharicale. Anșărătura mirelui și darurile miresii din seara de logodnă sunt semnele care statornicesc logodna.
La Aromânii «fârșeroți» există unele obiceiuri de logodnă care se aseamănă mult cu ale Megleniților. Și la ei se aduce din partea părinților logodnicului o batistă roșie de mătasă, în care sunt legate într’un colț, câteva monete de aur. Tatăl feciorului, sau dacă nu este în vieață, mama lui, scoate din buzunar sau din sân batista cu bani și o dă celui mai bătrân dintre asistenți. Acesta o ia și o pune în farfuria cu poame, o amestecă printre ele și zice: «si ’nchirdăsească» (să fie cu noroc); apoi ia iarăș semnul din farfurie, îl atinge de barbă de o parte și de alta și zice: «haide s’băneadză, s’aușească» (să trăească să îmbătrânească).
