(să invite) pe cătuneni la nuntă. Bărdacul este împodobit cu flori și iederă din comuna miresei și cu o podoabă a miresei numită podmișnic și pudmișnic. Inainte de a porni, călisarii trag câte odată cu pistoalele, ca să dea de veste sătenilor că pornesc să invite lumea la nuntă. Cum ajung la cineva, intră în casă, și unul din ei, întinzând bărdacul, spune stăpânului casei: «călisiți‑vă, si viniț la nuntă». Stăpânul casei ia bărdacul și, după ce trage o dușcă, toarnă puțină apă într’însul. Obiceiul acesta de a turnà apă în vin este foarte vechiu la Megleniți, după cum mi‑a spus o bătrână din Huma. Se crede că apa face să crească înalți băieții și fetele ce vor aveà tinerii căsătoriți. După aceasta, urează și el fărtaților, spunându‑le: «cinstită‑vă nunta, si‑anchirdăsească» și fărtații pleacă, ducându‑se așà la toți cătunenii.
In Liumnița, după ce mirele a fost bărbierit seara, pe la orele șapte, toți fărtații se duc la mămuș (naș) cu tobe și cu surle, spre a‑i da de veste că a doua zi are să fie nunta. Nu stau la el decât numai o jumătate de oră și se reîntorc din nou la casa mirelui împreună cu mămușul, unde îi așteaptă masa. După aceea ei se așează să mănânce și, în timpul mesii, tobele și surlele fac un sgomot asurzitor; după cină fetele și băieții încep să joace.
Vine mai întâiu o posestrimă (surată) în fața mesenilor, după dânsa un cupilaș și, punându‑se față în față, joacă fiecare cu câte o batistă în mână. Cupilașul conduce jocul; mișcările posestrimei trebuie să fie la fel cu ale cupilașului. După ce joacă câtva timp, vine altă pereche și așà se continuă până târziu după miezul nopții. Inainte de «soari ncreaștiri» (răsăritul soarelui) fărtații trebuie să primenească pe cupilaș, pentru ca în faptul zilei de duminecă el să fie primenit și îmbrăcat gata de nuntă.
Duminecă dimineața, la Huma, mirele ia o ploscă de vin și împreună cu fărtații și cu un locțiitor al părintelui său se duc pe la rudele lui, ca să le invite. Cum ajung la locuința unei rude, mirele intră în casă și se închină la toți din casă de la mic până la mare. La urmă de tot se duc și la mămușu. Aici, după ce sărută mâna la toți, fiind ora aproape de prânz, stă împreună cu fărtații la masă. Când încep să mănânce, mirele trebuie să rupă cel dintâiu din pâine.
După masă pornesc cu toții spre casa mirelui. Nunul se suie călare pe un cal frumos și, ca și la Aromâni, înaintea lui merge furgl’ițaru, un băiat care poartă o furgl’iță, un steag făcut dintr’un băț de trestie, având legat la extremitatea de sus o batistă roșie. In vârful steagului se află un buchet de flori, iar deasupra buchetului stă o cruce.
Cum ajung la casa mirelui, acesta iese dinaintea steagului și i se inchină. Apoi fărtații aduc un cal alb și, după ce unul dintr’înșii a sărit de trei ori peste cal ca să fie priscălicat și tot de atâtea ori a trecut pe dedesubtul lui, mai aduc un scaun pe care se află pusă o pâine și peste pâine sare și vin. Mirele vine plin de smerenie în fața scaunului, se închină lui, și apoi încalecă pe cal. Inainte de a pornì, i se leagă cruciș peste umăr și subțioară un fir roșu de mătasă. Insemnarea acestui
