Țarina în care se cultivă cerealele se chiamă agru, iar locul unde s’a cultivat odată secară, meiu, ovăz, barniță se numește mil’ină, sicărină, uvișǫnă, bărnitšǫnă.
In afară de agricultură, Meglenoromânii se mai ocupă și cu cultura gogoșilor de mătasă. Această ocupațiune, care este răspândită peste tot în Macedonia, nicăiri n’a ajuns la o desvoltare așà de mare ca în regiunea care se întinde de la orașul Vodena, cu împrejurimi, până la Vardar, cuprinzând toată regiunea Meglenului cu ținuturile muntoase ocupate de Români. Fiecare casă din comunele românești cultivă gogoși de mătasă pe care apoi le vând comercianților străini cari vin la Ghevgheli, prin lunile Maiu și Iunie numai pentru ca să‑și procure acest articol. In această epocă numită și epoca gogoșilor de mătasă, comerțul atinge maximul vânzării: numai din desfacerea acestui articol, care înainte de răsboiul balcanic se produceà în cantitate până la 900.000 ocale, intrau în Ghevgheli vreo trei milioane și jumătate de franci aur. Din această sumă, o bună parte treceà în comunele românești, întrucât cea mai mare parte a acestui articol venià numai din acèle comune.
Calitatea gogoșilor de mătasă din comunele românești este cea mai bună; ea se obține prin cultura lor îngrijită. In privința aceasta toți Românii au instrucțiunile de trebuință. De aceea, în primul rând, «casa i̯undi vrem si rănim bubi tribui̯aști sa ii̯ă curată și cu havà (aer). Dintru să dubim (câștigăm) cujureț mul’ț și buni, dintru s‑li vigl’ǫm di loșotiili ți li pot cățari, tribui̯aști să‑u spăstrim (curățim) casa». După aceea «nu tribui̯aști nițcǫn să rănim bubi pri rogozină ili răjănii̯ă, dintru că rogozinili țǫn vlagă și la sparg havau (turc. aerul). Rogozinili dau muhlizǫń, ără țeaști muhlizǫń fac zii̯an (turc. stricăciune) la bubi. An pimint ili pri scǫndur ară nu‑i bun să rănim bubi, dintru că havau nu‑i dosta (destul). Tribui̯aști si dărǫm leasi di tel’ (turc. sârmă) sțirnuti cu carti. Putem dărari leasi și cu părdii ili cu virzel’ amplititi». Prima primenire a bubelor se chiamă negru son (somn negru). «Bubili cǫn sa răniti cu frunză dunată di la vruu di veiț (vârful ramurilor) tumțea, an sonu negru, pi̯er mai uneaț». După sonu negru vine cealaltă premenire care se numește sonu siv sau sivu son și așà mai departe, până «la patruli son», până când «bubili» își fac cujurețil’ (gogoșii de mătasă).
Deasemenea și duzii numiți tšărnitš, care dau frunza necesară pentru hrana gândacilor de mătasă sunt cultivați cu îngrijire. «Baftšea di tšărnitš tribui̯aști să‑u săpǫm antru i̯arnă, dintru că neau̯a și ploi̯li s‑la facă locu birichitlii̯ă (roditor)». Pentru ca duzii să dea frunze multe, trebue «s‑l’a gnoim». Însă gunoiul nu trebuie pus prea aproape de rădăcini, ci printre brazdele care despart duzii: «gnoi̯u tribui̯aști să ii̯ă turit printru urdinil’ di tšărnitš, ără acu tšarnitšil’ sa bai̯a (prea) diparti unu di lantu, gnoi̯u la turim un ili doi arṣǫń (coți) proapi di tšărnitš». Iarna sau primăvara duzii si căstres, adică li se taie crăcile «dintru că tšărnitšu si da multă frunză și bună». La început frunza cea
